Despre asteptari

Seth Godin asta este extraordinar! De cate ori vad in inbox cate o postare pe al sau blog briliant, tusti dau click because he’s my source of inspiration. Mna, acum vorbeste despre asteptari. Fix aseara ma gandeam ca sunt in trilema si ca nicicum nu-i bine cu asteptarile. Nici sa le ai nici sa nu le ai. Oricum, citeam in Jocul seductiei de Neil Strausee aseara, urmatorul pasaj legat de sex desi eu vorbesc aici in general despre asteptari (am zis c-o sa scriu despre cartea asta oricum): ” Sexul la intamplare are si o latura mai putin placuta: uneori inceteaza sa mai fie intamplator. Oamenii nutresc dorinta de mai mult. Iar cand asteptarile unei persoane nu se potrivesc cu asteptarile alteia, atunci cel care asteptarile mai mari sufera. Nu exista sex ieftin. Intotdeauna are un pret”.

Postasem eu la un moment dat ca I’m a girl of great expectations. Ei, cred ca nu mai sunt. Sunt in plin proces de clasificare a lor.

Nu spun evident nici ca I’m a girl of low expectations ca as minti. Deci nu sunt.

La inceput am zis ca nu am asteptari. Dar ca nu le-am zis nu inseamna ca nu le-am avut 🙂 Doar ca nu le-am comunicat. I went with the flow si dusa am fost.

Concluzia lui Seth Godin ma dezamageste intr-un mod dezamagitor de data asta: „Perhaps it’s worth considering no expectations„. Postul asta are legatura cu valorile.

Voi ce asteptari aveti?

Oblio in Padurea fara sens

Sunt extraordinar de incantata ca am dat peste un film de desene animate de care s-au bucurat probabil pentru putin timp cei nascuti prin anii ’70. Fabula si inregistrarea au aparut in 1970 iar  filmul de desene animate regizat de Fred Woolf a avut premiera a fost in 1971 in America la televiziunea ABC.  Coloana sonora a fost scrisa de Harry Nillson. E incredibila. Bucatile sonore sunt foarte foarte faine.

Filmul a trecut de cenzura comunista si a fost difuzat pe parti in Romania in 1980.

Vorbesc despre filmul de desene animate cu Oblio: o fabula moderna a lui Harry Nillson in care e persoanjul principal e un baietel care se naste cu capul rotund. Fabula e o metafora a sistemului totalitar, a unei lumi in care toate obiectele sunt ascutite, au un varf (a point). Ei bine, in aceasta lume, Oblio e singurul care se naste un cap rotund, motiv pentru care e surghiunit de conte, personajul negativ care il obliga sa paraseasca orasul deoarece baietelul incalca legea: avea capul rotund si nu ascutit. Un fel de oaie neagra. Oaie neagra rotunda.

Oblio paraseste orasul si se indreapta spre padurea fara sens (Pointless Forest) alaturi de cainele sau, Arrow iar acolo incearca sa inteleaga de ce padurea nu avea niciun sens. Oblio se intalneste cu omul indicator, un copac ce vindea frunze, o piatra care radea in hohote si niste balerine uriase ca niste balene.

Oblio isi da seama ca a fost trimis acolo dar nu din vina lui. Mai realizeaza si faptul ca intr-o lume a lucrurilor fara sens, sensul lor este tocmai faptul ca acestea nu au niciunul. Fascinant si secret. Aproape pervers, am putea spune. Omul in fata irationalului. Ce sa inteleaga?

Se intoarce dupa un timp acasa (copt) in acelasi oras si in momentul in care isi da caciula jos, capul sau apare tuguiat in timp ce toate cladirile si toate celelalte capete devin rotunde. Asa se termina filmul. Personajul si-a incheiat drumul initiatic.

A trecut proba cunoasterii (dar mai ales a necunoasterii) 😉 Cumva camusian. Meaninglessness persists. De fapt, nu exista solutii pentru experiente absurde si de aceea rau cu rau, dar mai rau fara rau, conflictul e mentinut ca atare.  Ce obtine personaujl, tanarul in drumul sau (intalneste multe piedici, prieteni care il ajuta si situatii limita)? Cunoasterea si un weltanschauung (ridicati spranceana?) revelator.

Fabula releva de nemarginita dorinta de claritate a carei chemare rasuna in stradundurile omului.

In literatura romana, cel mai asemanator basm e cel al lui Harap-Alb (mi-am amintit de  Spân, care by the way, nu e span pentru ca i-ar fi cazut vreodata parul pe care l-ar fi avut -> de unde lipsa parului conform dexonline , ci el e span tocmai pentru ca nu i-a crescut niciodata par -> tricky one; asta era blestemul sau 😉 )

Fragmente muzicale corespondente la noi, din ceea ce s-ar fi vrut a fi  o opera dupa basmul lui Ion Creanga, Harap-Alb (oximoron, sper ca stiti)  sunt cele  ale lui Mircea Florian, cam netolerate la vremea respectiva si cumva bizare.

Fragmente din filmul The Point se pot vedea pe trilulilu si pe youtube si la mine pe Facebook.

Sursa de inspiratie pentru postul asta este rockritic  si Azilul de la miezul noptii cu Tudor Runcanu.

Subiectivism si competente

Cand te duci la examenul auto, e ca si cand mergi la interviu.

Sau cel putin asa mi s-a parut mie. Dupa prima experienta (parcarea laterala #fail) stiu exact ce apreciaza unul dintre politisti. Sa ai cursivitate, fluenta in mers, sa nu conduci ca mamaliga cu 20 km/h (not my case, of course), sa faci parcarea laterala corect (o apreciat c-as fi lovit masina din fata cand eu am apreciat ca distanta ar fi mai mare de o palma ->trebuia sa ma lase sa vad (din categoria pana nu vad, nu cred), imi asumam eu ce patea oricare masina…dar a franat politistul ca lasul :)) si multe altele.

Dupa a doua experienta, cu alt politist (ii iau pe rand se pare ca), am aflat ca trebuie sa opresc in fata indicatorului Stop chiar daca vizibilitatea e comme-ci comme-ca. N-are nimic. Opresc si dup aia merg cu viteza melcului inca 5, 10 m, cat e nevoie, pana vad ce fac ceilalti participanti la trafic (mai ales in intersectii). Am mai aflat ca tre sa-mi misc efectiv capul in stanga si-n dreapta, ca atunci cand refuzi mancarea (o metoda buna pentru dieta) „sa-ti umble capul” -> ca sa-l citez pe instructor ca doar politistul nu se uita in ochii mei sa observe daca am sesizat „pericolele iminente” pe cand daca intorc capul mereu asta e semn ca sunt preocupata de ceea ce se intampla in jurul meu. Bine, voi juca si teatru daca e musai :)) Astept a treia experienta (si poate si a treia viteza) cu mare entuziasm si cu mult sânje în vine :)))

Altui politist ii place sa dea indicatii gen: „o luam spre Bucuresti”, „la urmatoarea intersectie o iei spre Zalau” si tot asa. Daca nimeresti cu el, te uiti dupa absolut fiecare indicator cu atentie sporita (x2). Altul poate iti da comanda gen „la urmatoarea intersectie ne schimbam directia de mers (aka: tre sa intorci)

Singura diferenta intre examenul auto si un interviu e faptul ca nu iti poti alege politistul cu care sa dai examenul. Asta e partea nasoala, la fel probabil cum nu-ti poti alege nici seful/sefa. Daca e de treaba, lucky nu. Daca nu, ai cam pus-o. Conteaza mult sa fii pregatit, sa stii sa conduci, de acord, conteaza si norocul enorm (mie mi-a lipsit) dar ce conteaza e si ca politistul sa fie odihnit 😀 (mi-a zis instructorul ca ultima oara politistul nu se prea odihnise cu o noapte inainte de examen pentru ca fusese chemat in interventieş naspa, nu?).

De fapt conteaza politistul ce sa mai…Ideal ar fi asa: sa existe un barem, un criteriu cu vreo 5-10 chestii pe care sa le faca orice persoana examinata indiferent de anotimp (iarna probabil e cel mai fun, in Decembrie sau poate chiar Ianuarie, pe ceata, zapada sau polei): plecarea din rampa, parcarea laterala, intoarcerea in intersectie, chestii multe si condensate in timpul ala de 30 de minute. Am inteles ca el exista, dar ca nu e respectat, asta e alta poveste…

In locul martorului din masina, as zice sa fie doi politisti, ca daca unul e nef nefericit si obosit, dar poate celalalt e fericit si odihnit. Martorul ala din masina e absolut inutil. Ocupa loc in plus. Daca ar avea si el/ea ceva de comentat,  o parere semnificativa si care sa conteze, poate s-ar mai accepta, dar altfel, nu prea. Economie de timp? Oh, common! Rolul lui este de fapt unul: in cazul in care se face contestatie el are rol de semnatura. Dar cine e nebun sa faca o contestatie (se presupune ca examenu l-a picat) si la urmatorul ghiciti ce-o sa se intample. Doar dosarul candidatului intre „sub urmarire” din acel moment.

La interviu se poate intampla acelasi lucru: poti sa fii bun, sa ai o tona de competente, degeaba, ca n-o sa te angajeze daca nu-i place mutra ta (apropo de asta, mi-am amintit de metafora balaurului care nu semnifica de fapt uratenie ci ideea de mai multe capete sau capuri, ca sa spunem asa) sau parfumul tau dulce (care folositi asa ceva) sau faptul ca esti prea gras si nu corespunzi standardelor (persoanele mai slabe castiga mai bine, parca la Adrian Nuta am citit, nu mai retin exact).

Cum iti mai poti lua carnetul? Pai daca iti dai examenul intr-un oras mic, gen Copsa Mica rata de promovabilitate ma gandesc ca-i de 90%. Il mai poti obtine cu pile. Tata care-ti plateste scoala e bun prieten cu instructorul care il cunoaste bine si care iese la bauta cu seful politiei care urmeaza sa te examineze pe tine. Alt caz, tot de mita e vorba: tu esti ioc, nici nu poti porni masina de pe loc, esti ca fanu’ dar lasa ca inveti sa conduci dupa ce ai permisul in buzunar. (poate le mai razi si altora in nas sau te lauzi: „Iote ce smecher is io”; esti o p). Ceea ce numim: learning by doing.

Il inteleg perfectamente pe al meu fost coleg de liceu, Mihai, care zicea ca i-ar placea ca fostii lui colegi + prieteni sa fie oameni cu functii: unu avocat, altu judecator, altul doctor, altul politist, altu derector, altu psiholog, altul stomatolog, altu agent imobiliar, altu dealer auto, altul agent imobiliar, alta asistenta, alta farmacista, etc (functii nominale, in definitiv ca doar nu functia te face om la fel cum nu te fac nici banii si nici facultatea; om te-or face relatiile). De ce? Pai ca sa apeleze in caz de nevoie la ei. Si pe Felicia care zicea ca relatiile conteaza. Daca n-ai pile la gradinita, n-o sa nimeresti educatoarea care sa-l educe pe fii-tu. La fel, la scoala, in clasa I, e nevoie de multiple interventii pana cea mai buna invatatoare sa te bage in seama si sa-ti ia copilul in clasa ei (desi mai are inca 25 + altii inca 40 pe lista de asteptare -> ca la licitatie, ce sa mai. Cine cotizeaza mai mult, ala wins). Cred ca stiti ce vreau sa spun. N-are rost s-o mai lungim. Voi ce pile aveti? Ca doar n-o sa va intreb cati bani sau competente aveti :)) (mda, nu e tocmai o intrebare comoda)

Succesuri tuturor (si tie, Olgo!)

Lumea sexului de Henry Miller

Imi place Henry Miller de mor. Scrie excelent. Probabil era si un amant pe masura. Si Anais Nin scrie bine, deci da, s-au potrivit. Dar despre ea, alta data. Cand o sa postez, o s-o combin cu „Jurnalul unei femei adultere” din care am scris numai cateva proverbe italienesti  (da, stiu ca cel mai mult v-a placut ala cu vinul) cand de fapt spuma e alta 🙂

Cateva idei cu ghilimelele care lipsesc:

–       Adevarata viata incepe cand suntem singuri, fata-n fata cu eul nostru necunoscut si probabil ceea ce trebuie sa invatam e sa traim cu noi insine sis a ne placa (preferabil)

–       Lucrurile sunt asa cum sunt, adesea nonexistente

–       O curva tratata corect poate fi cel mai generos dintre suflete. Singura ei dorinta e sa se poata darui pe sine, nu doar trupul  (see curvette care probabil a decedat intre timp dintr-un prea plin de fericire casnica)

–       Serios acum, definitia dragostei: un magnet care uneste doua poluri opuse. Ce anume le face sa nu se dezlipeasca, asta nu se intreaba nimeni. Dragostea isi urmeaza cursul de la sine. Si in felul asta, moare de moarte naturala

–       Dragostea este drama implinirii, a unificarii. Persoanala si fara margini, ea duce la eliberarea din tirania eului. Sexul este impersonal si poate fi identificat sau nu identificat cu dragostea. Sexul poate intari si adanci dragostea sau poate actiona distructiv.

–       Cred ca sexul a fost cel mai bine inteles si exprimat in lumea pagana, in lumea celor primitive si in cea religioasa. In prima a fost ridicat pe plan estetic, in a doua pe plan magic si in a treia pe plan spiritual. In lumea noastra, in care doar nivelul bestial isi atinge scopul, sexul functioneaza in vid

–       Lipsa de incredere ne ucide pe toti. Nimeni nu are incredere in vecinul sau sau in sine. Frica, invidia, suspriciunea de dezlantui peste tot. Ergo, trage-ti-o pana uiti de tine, cat mai este vreme!

–       eroul e  omul care si-a infrant temerile; il recunoastem de cum apare. Singura lui virtute e ca a devenit una cu viata, una cu sine

–       Viata impune doar o singura disciplina, trebuie sa intelegem: acceptarea indiscutabila a vietii. Lucrurile la care inchidem ochii, lucrurile de care fugim, pe care le negam, denigram sau dispretuim, tot ne infrang pana la urma. (cem ce ziceam despre intoarcerea refulatului) dar exista si o reversal medaliei: “ ceea ce ni se pare scarbos, dureros ori rau poate deveni o sursa de frumusete si putere (nu, nu vointa de putere) daca e privit cu mintea deschisa . fiecare clipa e de aur pentru cel care are capacitatea de a o recunoaste drept ceea ce e. viata e acum, in fiecare clipa, chiar daca lumea ar fi plina de moarte. Moartea triumfa doar in slujba vietii”.

– Mereu am declarat ca nu exista iesire din impasul in care ne aflam in prezent. Sa peticim lucrurile este pur si simplu inutil. Totul merge mana-n mana. Sanatatea psihica nu faca casa buna cu compromisul si artificialitatea. Daca traim ca nevastuicile, ne futem ca nevastuicile; daca ne comportam ca niste monstri, murim ca niste monstri. Acum mancam, dormim, ne jucam – si chiar ne futem! – ca niste automate. Tara adormitilor – toti ne invartim ca niste sfarleze. Ca sa traiasca, cineva nu trebuie doar sa fie treaz, ci si trezit. Daca am fi cu adevarat treji am ramane inmarmuriti in fata ororii vietii de zi cu zi. Nimeni in toate mintile nu ar putea face lucrurile nebunesti care ni se cer in fiecare moment al zilei. Suntem cu totii victime, fie ca suntem deasupra, la fund ori la mijloc. Nu exista scapare, nici imunitate.

– individul care reuseste sa perceapa si sa exprime adevarul din el se poate spune ca a facut un lucru mai maret decat ruinarea unui imperiu. Desi lumea se sfarama si se dizolva, adevarul rezista [nu avem nicio problema legata de comunicare, nici de adaptare, ci de adevar -> exprimarea lui sub orice forma, starneste intotdeauna o reactie]

– din punct de vedere sexual, exista vreun neam liber de superstitii, ritualuri, idolatrie, frica sau vinovatie? Henry Miller crede ca nu. Intotdeauna in exprimarea sexualitatii au existat considerente morale, obstacole fizice, un spatiu, un timp.

– lumea pe care o populam e doar imaginea reflectata a haosului nostru interior

– felul in care vorbesc oamenii, cum merg, cum se imbraca, cum mananca si unde, felul in care se uita unul la celalalt, fiecare detaliu, fiecare gest pe care-l fac reveleaza prezenta sau absenta sexului. Si apoi exista exterminatorii sexului – ii recunosti imediat oriunde.  (substratul erotic)

 

Video-ul de mai jos e mentionat de Henry Miller in carte facand referinta la drama umana

Concluzia: sexul este un mister si nostalgia dureaza

3 solutii pentru fericire

M-am tot gandit la cartea asta in ultima vreme, (de fapt mai mult la primele 3 pagini) pe care am citit-o in liceu si care mi-a placut mult. Din pacate n-am putut embedui ca sa zic asa doar paginile astea 3, asa ca daca sunteti curiosi/curioase, va invit s-o cititi pe toata. Merita.

In timp ce voi cititi, eu scriu despre Lumea sexului a lui Henry Miller.

Melcisori cu dovlecei

Diminutive folosite intentionat. Vreau sa spun: macaroane cu:

– dovlecel taiat cuburi

– 2 cepe verzi feliate julienne

– 5 ciuperci mici (astea nu faceau parte din retete de la mama pe care o are de la tanti Leana,  care o stie de la niste italieni) din multele ciuperci pentru omleta

– 2 ardei grasi verzi (unul mare si altul mic)

– 1 ardei iute crud (verde) 😀

– sos de rosii la sfarsit

– cimbru

– patrunjel

– sare

– piper

Optional: cativa catei de usturoi taiati marunt (eu n-am pus)

Se fierb melcisiorii separat. Dupa ce fierb se scot frumos in strecuratoare si se lasa se se odihneasca pana se racesc.

Se ia wokul si se calesc toate ingredientele enumerate mai sus.

Cand sunt gata ambele, se ia „sosul” si se toarna peste macaroane.

Bune de mori (bune mai ales si cand vii rupta de foame din oras si este mancare calda facuta acasa. Uhhhh!)

Peste legumele de peste melcisiori am pus si putin sos de soia. De fantezie.

 (de alaltaieri)

(de ieri)

Maine urmeaza supa crema de mazare

si poate din nou, mere coapte cu scortisoara (mai degraba decat dovleacul in cuptor), pastrand spiritul chestiilor din cuptor de saptamana trecuta.