Viagra culinară

 

E timpul să gust ceva – A.A.Milne, Winnie-the-Pooh

Deoarece zilele de luni sunt zilele în care nu-ţi prea vine să stai cu zăbala la gură, continăm serialul foileton!

Ca bruch de duminică în doi, se  organizează un picnic în pat, sau şi mai frumos, un picnic de interior în casă (altă dată aş fi zis, un grătar, în spate, la uscături :d).

Dar nu, acum e vorba de Kuki şi Ghiţă. Doi oameni cu stil care încearcă să-şi împartă câştigurile cu obiceiurile costisitoare (Kuki s-a mai cizelat între timp, iar Ghiţă a devenit un bărbat adevărat).

Aşadar picnic de interior pe câmpul minat din casă: Se suspendă toate comunicaţiile cu lumea exterioară, se închid uşile, iar pe jos se aşează o rogojină acoperită cu o faţă de masă. Se aşează pe ea toate bunătăţile (nu spunem ce :d), se stinge lumina, se aprind lumânările, muzică bună în surdină. Cam copilăros şi ştrengar, dar acest picnic are efect asupra celor doi şoricei neliniştiţi. Despre bunătaţile de pe masa rogojina celor doi, nu amintitm nimic. Ca menţiune: un lucru mai rău decât să fi rămas fără mâncare este să fi rămas fără băutură. Kuki a pregătit şampanie, dar şi cocktail Margarita.

Scopul picnicului de interior este de a alimenta un alt maraton între cearceafuri, între cele două personaje. De data aceasta Kuki a ales  să-l impresioneze pe Ghiţă. A gătit ea tot tot tot ba chiar s-a gătit şi pe ea ( convingerea ei e că  nu ai nevoie de ovare ca să pregăteşti o masă)…

În sfâşit…poftă bună celor doi!

Minciuna

Minciuna

Ca aprezentare : adică o prezentare incompletă a fenomenului de a minţi

Minciuna e practicată într-atât încât putem vorbi de statutul minciunii ca artă. Arta de a minţi. Cu toţii minţim. Minciuna este direct proporţională cu IQ-ul celui/celei care minte. E vorba şi de un « antrenament » de a minţi. Diferenţa dintre oamenii care mint mai mult (şi mai bine) şi ceilalţi e că în cazul primilor experienţa îî ajută să găsească argumente mult mai bune (şi mult mai repede). E un fel de bălăceală în suc propriu, dacă vreţi. Dacă nu ar minţi s-ar simţi vulnerabili. Dar mint atât de bine încât minciuna lor e luată drept adevăr.

La antipod mai sunt cei/cele care nu mint suficient de bine, dar totuşi mint. Cu cât ascund mai mult adevărul, cu atât el iese mai repede la iveală. Nu degeaba se spune că minciuna are picioare scurte.

Apoi mai sunt şi alte cauze…

Deci : de ce/cum mint ?

– din comoditate, din lenea de a da cuiva socoteală de ceva, cândva, undeva, etc

– exagerând. Şi exagerarea e tot o formă de minciună. Cu rolul de a impresiona.

– prin negare.  The worst thing ever !

– în funcţie de context – scapi mai uşor cu o minciună. Vivat superficialitatea !

– prin false promisiuni

– în funcţie de interlocutor şi interes (pupat în fund). Nu toţi suportă adevărul. Lor le livrăm cândva, undeva, minciunile reglate în funcţie de pulsul lor, astfel încât să nu-i lezăm cumva, doamne fereşte…dar probabil că şi aici minciuna are picioare la fel de scurte. La un moment dat tot ne dăm de gol. Sau depinde, cât de versaţi suntem în astfel de chestiuni. Minţi de la cap la coadă. Fără abateri de la drum.

– ca experiment/test. Minciuna ca minciună.

– de plăcere. Mintea ţi-e mai curvă decât tizda

Şi când ştii că eşti minţit/ă ce poţi să faci ? Hai, zâmbeşte ! E penibil să vezi cum alţii cred că te-au tras pe sfoară (ai înghiţit/acceptat ce ţi s-a zis şi gata). La rândul tău transmiţi mai departe urările de bine, sănătate, virtute şi restul lucrurilor frumoase şi pozitive.  Aparenţa contează ! Lasă încrederea, credibilitatea, şi sentimentele…sunt fleacuri pe lângă ce poţi tu născoci. Tu, dar mai ales ceilalţi.

Sau trimite-i ab origine pe cei care te mint şi cred că nu te prinzi.

Sau distraţi-vă pur şi simplu. Te-am minţit. Ba nu, nu te-am minţit. Bine, nu m-ai minţit. Totuşi, te-am minţit.

Mai bine, pa.

Nasi lemak

nasi lemak

Din categoria food mood, vă prezint un fel de mâncare (cică e ok şi ca mic dejun  😐 şi ca prânz, şi ca cină) tradiţional, specific în Malaezia.

Mai multe aici. Poza e de aici 😀

Dacă v-am făcut poftă (dar vay, ce bine arată pe frunză :D) şi sunteţi cuminţi, poate vă gătesc o dată îmi pare nespus de rău.

De fapt nici nu cred ce-am scris mai sus. Ideea era că poate, văzând-o  pe blog, o să mă conving la un momendat (if not, my friend) că într-adevăr merită gătită chestiuţa.

Lampa înţeleptului, puricele şi demonul bolnav

Pe considerentul timpul meu elastic, obişnuinţa-l umple, iată 3 povestiri din „Cercul mincinoşilor” de Jean Claude Carriere (v-aţi prins, îmi plac poveştile 😀 )

Lampa înţeleptului

Un maestru zen şi discipolul său mergeau pe drum, în toiul nopţii. Înţeleptul ţinea în mână o lampă.

– Înţeleptule, a întrebat învăţăcelul, este adevărat că vezi în întuneric?

– Da, este adevărat.

– Atunci de ce ţi-ai luat lampa?
– Ca să nu dea alţii peste mine. 😀

Puricele

Printre poveştile pe care oamenii de ştiinţă le spun cu plăcere, când vorbesc despre metodele lor, cea a puricelui este foarte cunoscută. Iată ce spune povestea:

Un om de ştiinţă se uită la un purice aflat pe masă, în faţa lui. Îi spune: „Sări!” şi puricele sare. Omul de ştiinţă scrie pe o foaie de hârtie: „Când îi spui unui purice să sare, sare”.

Apoi ia puricele şi îi rupe delicat picioruşele. Îl pune în faţa sa şi îi spune „Sări!” Puricele nu mişcă. Atunci când omul de ştiinţă ia foaia de hârtie şi scrie: „Dacă-i rupem picioruşele, puricele nu mai aude”.

😐

Demonul bolnav

O poveste spune că un demon a întâlnit un alt demon, care se rostologlea pe jos, ţipa şi plângea, ca apucat de o durere cumplită.

– Ce te doare, a întrebat primul demon.

La care celălalt a răspuns, între două suspine:

– A intrat un înger în mine şi mă chinuie.

Atât înţelept pe ziua de azi. Ne-am mai delectat puţin înainte de apariţia altui episod greu la inimă, al serialului foileton.

Fofârlica

Umblă cu fofârlica:

–          Atunci când el o întreabă cu ce se mai ocupă în afară de x, y..cu ce-şi mai omoară timpul (vrând să afle de fapt dacă are prieten)

–        Când îţi spune o idee din postul de pe blog, post pe care l-ai scris fix cu o seara înainte însemnă că nu ţi-a citit blogul (călare pe blog, aşa cam pe la 3 dimineaţa)

–          Atunci când el îi dă chitara şi o provoacă să simuleze un acord (vrea să pară romantic – poate chiar e)

–          Atunci când îi cere e-mailul în loc de numărul de telefon (vrând să nu fie prea direct/indiscret, poate ea are totuşi prieten)

–          Atunci când ea îi spune lui să nu vină… că e la ciclu şi deh, nu se simte bine (el înţelege că nu e disponibilă ). Despre ciclu, vai, complexă treabă 🙂 A se vedea mai multe despre hormoni..la predo

–          Atunci când încearcă să o sărute, dar nu nimereşte decât colţul gurii (noroc cu ochelarii pe care vai, că-i abureşte)

–          Atunci când îi zice că vai….bea bere (se cheamă că este alcoolică)

–          Atunci când nu trece la pasul nr. 3 înainte să fi depăşit nr. 2 (nr de telefon)

–          Atunci când îi spune că a gătit şi lui, ca prin minune, fix atunci i se face foame (vrea să vadă cum ştie să gătească)

–          Când îi spune să nu mai mănânce dulciuri ca îngraşă (vrea sa îi spună că este déjà prea gras/ă, genul balabustă)

–          O invită la un film/pizza (ar vrea el prăjitura )

–          Se autoinvită la ea (ar vrea sa vadă unde locuieşte – asta zice el)

–          Îşi pune la avatar poza cu prietena, nu cumva să înţeleagă ceva greşit din toate conversaţiile. Vorbele sunt vorbe, poza e poza. O imagine spune mai mult decat 1000 de cuvinte. Yeah, right…

–          Nu îi poate da numărul de telefon – că dacă îl sună şi îl agasează – a mai avut el antecendente (ce trist!) dar lasă că o caută el când e nevoie..doamne fereşte să fie altfel) (pentru liniştea voastră, nici nu e altfel)

–          Nu poate, e ocupat, e obosit, n-are bani, nu vrea, e cald, e frig, e … -> o paletă largă : merge la bere/fotbal cu baieţii/ îi este pur şi simplu lene, e comod, îl doare în paişpe cu alte cuvinte (let him go to grow up)

–          Atunci când merge într-o vacanţă de vis (şi scrie un status pe măsură – vacanţa mea, dar vai, vacanţa mea – poate poate o bagă şi pe ea cineva în seamă)

–         Când toate frustrările sunt revărsate asupra celeilalte persoane căreia îi doreşte binele, sub formă de sfaturi gratuite (dar înţelepte)

–          Atunci când îl consideră amic, i se bagă pe sub piele şi nu mai scapă – atunci ce mai e ? Cunoştinţă, cunoscut ?

–          Când nu e atrasă de el, dar îl consideră un bun prieten (deşi el nu e niciodată împăcat dar se preface încât să nu rămână chiar singur)

–          Când încearcă să o facă geloasă amintind de o alta în prezenţa ei ca să vadă cum reactionează. Reacţie: Ø (adică zero barat). Cunoaşte prea bine aceste mârşăvii comportamentale şi ştie cum să le facă faţă cu brio astfel încât să nu-i facă jocul celuilalt care rămâne puţin perplex (cum? asta nu-i isterică? nu!)

Dar vai… din toate astea nu-ţi rămâne decât să te amuzi. Ce-ar fi dacă toate astea n-ar fi ? Cum ne-am descurca fără fofârlică ? Ascunsul dupa deget, camuflarea pe după perdea, exprimările eufemistice, afirmaţiile din complezenţă, împinsul de la spate, trasul de limbă (la figurat, evident)…toate astea sunt mici farmece ale vieţii. Dar cel mai comic e când fofârlica nu e înţeleasă de celălalt/cealaltă ca fofârlica, ci ca adevăr. Rezultatul: o mare  comedie umană. Fofârlica mai funcţionează şi pe post de test. Un test în care vrei să verifici gheaţa de la mal. Atenţie, pericol de scufundare ! La suprafaţă gheaţa pare subţire, dar adâncimea e mare. Adâncimea stimulează scufundarea.

Cu acest post înduioşător până la lacrimi se poate spune c-am spus o parte din marele tot şi anume, uneori, the pen is mightier than the sword. My, my pen.

The end

Moare ţăranul

Un tăran venit din satul Bobuleşti la oraş, îl urmăreşte până la operă pe o excelentţă de la Ministerul Comunicaţiilor.

–          Ce poftiţi de la persoana mea? De ce mă urmăriţi? Îl întreabă excelenţa respectuos.

–          D’apoi cine, ieu? No, n-avui altceva mai bun de făcut. Ştii, nene, îs pentru prim…

–          Ahh, e pentru prima ocaziune când păşiţi pe străzile citadine?

–          No, păi aşa o fi, cum zici matale, c-oi ştii mai bine.

–          Daţi-mi voie, dar de ce mă urmăriţi? întreabă agasat execelenţa.

–          Voiesc să viu la operă (parc-aşa îi zice) că auzi că cântă un om cu grai al naibii de frumos şi crezui că într-acolo meri şi mata, că cum te văzui aşa de isprăvit înţolit, gândi că…

–          Rezon! Îl întrerupse excelenţa. Întocmai într-acolo merg, zise schiţând un rânjet fals.

–          Şi dacă stau mai bine să cugetez…Siguralmente. Voila, opera! Adaugă el.

–          Phiii! Pentru numele lui Dumniezău! Crez c-acolo, zise ţăranul făcându-şi uimit cruce şi minunându-se într-atât că-l podidiră lacrimile.

–          Dar aveţi în posesiune bilet? …Că, la o adică, în caz de contrarietate, am eu pietate de dumneata, că cum vă observ aşa de….o să scot încă câţiva gologani din buzunărel să vi-l achitez.

–          Apoi de! Ba că nu trebe!

–          ?
–          Ce te uiţi aşa mierat, dom’le?

–          După consideraţiunile mele, cred că nu aţi înţeles ăntrebarea mea interogativă, zise el.

–          Ei na!Bine!

–          Cum bine? Deci, doriţi?insistă el.

–          Ce?

–          Domnule, sunteţi cam idiot!adăugă excelenţa.

–          De ce?

–          Păi dac-aşa m-o făcut muma! Ba că numa’ ieu oi fi aşa..Îs destui pe lumia aista ca mine…Ba încă….(excelenţa îl întrerupe):

–          Mersi, zice el.

–          No, Dumniezău să vă înţeleagă, c-apoi ieu cum oi fi aşa, zău de ştiu ce îndrugi matale acolo.

Ajung la operă, excelenţa cumpără două bilete, cei doi intră în sală şi se aşează: excelenţa în faţa ţăranului şi acesta după el. Spectacolul nu începe bine, că…

–          Hapciu!Hapciu!Hapciu! ţăranu-l stropeşte cu salivă pe excelenţă. No scuzaţi-mă acuma. Făr’ să vreau.

–          Nu-i nimic, nu-i nimic, îi răspunde funcţionarul, om cu civilizaţie şi onorabilitate de om superior.

Ţăranul nu vede lucrurile aşa simplu.

–          Pentru numele lui Duminiezău cel mare, îndurător şi bun, iertaţi-mă. N-am vrut.

Excelenţa dă semne de agasare, fiind împiedicată să asculte opera şi-şi zice în sinea lui: „ Luate-ar dracu’”. Ţăranul se mai scuză o dată.

–          Zău, credeţi-mă.

Funcţionarul, cu superioritate liniştită are sentimentul că este luat peste picior şi nu se mai poate controla:
-Ieşi afară!strigă el cu mînie şi iritaţie profesională.

–          No barămi lasă-mă să văz ce-i aicea, că nu degeaba veni.

–          Afară! Repetă funcţionarul (Spectatorii îşi întorc privirile spre cei doi, iar ţăranul în culmea ruşinii sale de om rural înapoiat, pleacă supărat foc).

–          Barămi Dumniezău să mă ierte pentru ce făcui! Îşi zise el. Mai merse apoi doi paşi şi pică în plină stradă… Muri.