Am o prietenă care are un duhovnic la Mănăstirea Brâncoveanu (părintele Mihail) din Sâmbăta de Sus din jud. Braşov şi o alta care mi-a povestit că ar vrea să meargă undeva la o mănăstire de lângă Piatra Neamţ, la duhovnicul Iustin Pîrvu. Mă gândesc că în viitor să ceri recomandare de un duhovnic va fi asemenea unei recomandări pe care o ceri pentru un doctor.
Să mergi şi să povesteşti cu un duhovnic e probabil una din experienţele pe care ar trebui să le faci cel puţin o dată în viaţă (aşa mi s-a spus). Ar fi păcat să nu mergi şi să povesteşti cu un om care ar avea atâtea sfaturi să-ţi dea, cu un înţelept şi cu un credinicios. Nu ştiu, eu n-am fost şi nici nu mi-am propus să merg în viitorul apropiat la un duhovnic. Între un duhovnic şi un psiholog (diferenţă de la cer la pământ) clar l-aş alege pe al doilea. Mai există prejudecata că doar persoanele sărace cu duhul apelează la duhovnic.
Oricum ar fi, mersul la duhovnic n-ar avea ce rău să facă. Că eu nu aş merge, e altă poveste. Pe de altă parte, întotdeaua am considerat că ceea ce face bine individului, sau mă rog sufletului său, e de bun augur şi că niciodată nu e bine să îţi reprimi ceea ce simţi că trebuie să faci. Efectul placebo 😀 Dacă faptul că mergi la duhovnic te împlineşte, te ajută să te eliberezi (catharsis) şamd, then go! Poate primeşti şi soluţia salvatoare, revelaţia, sfatulde care ai nevoie sau poate doar starea de graţie. Amin!
Ceea ce am realizat discutând despre importanţa mersului la duhovnic e că în lumea în care trăim parcă am uitat să ne preocupăm şi de suflet (el există acolo, undeva în surdină dar oricum, pe un plan secund) şi de ceea ce suntem noi, de faptul că ce contează e să ne simţim bine şi să fim împăcaţi cu noi înşine, să fim mai preocupaţi de ceea ce suntem şi în ce fel ne transformăm… mai degrabă decât ce avem.
Să reuşeşti (cu sau fără duhovnic şi indiferent despre ce reuşită vorbim – în cazul nostru: să treci peste momentele grele) e o sfidare continuă.
Dar vai! 