Unghiile, petale de flori

Nu, nu unghiile cu modele din flori ci crecă le pot zice unghiile, petale de flori. Mie îmi displac unghiile lungi mai ales alea artificiale, cică le zice unghii tehnice, cu enşpe mii de modele, care mai de care. Oh, Doamne! Se găsesc pe toate gardurile, dacă îmi permiteţi. Probabil dintre toate alea, cele mai decente îmi par modelul franţuzesc şi unele cât mai apropiate de dimensiunea normală, frumos îngrijite şi cu o singură culoare, fără brizbrizuri care de multe ori îs de-un prost-gust inefabil dar asta este o altă poveste. Nu scriu mai multe acum că cine ştie cine se simte şi o să-mi vină omorul dar acest post este unul ludic-creativ  #numazic

Nu vă obosiţi, nu tre să fiţi de acord cu mine, este în regulă 😉 Cum ar fi să mergi aşa la o întâlnire? =))

În acest sens zic ia hai să mă joc puţin că şi aşa tare-mi place aşa că iată ce unghii mi-am confecţionat pentru câteva ore. De fapt am exagerat, sunt unghii doar pentru câteva minute. Mă scuzaţi dacă postul conţine greşeli. Asta e pentru că mi s-au îndoit unghiile în timp ce tastam. Mi-au zburat petalele :)))

Vă prezint unghiile mele, unghiile petale de flori pe care le-am lipit (ghiciţi cu ce) nu, nu cu lipici, nici cu gel. Ca sa să le confecţionez a fost nevoie să jumulesc o singură floare de crizantemă roz-mov. As simple as that. Le-am dat jos printr-o suflare.

Cam aşa-mi confecţionam eu când eram mică flori. Pardon, unghii-petale la cele 4 degete.

P.S: Cu ocazia asta m-am mai jucat puţin şi cu aparatul. Cam asta e ideea.

Anunțuri

Raport din subterană

Mi se mai întâmplă să mă mir ca un copil (mă şi dezmir la loc, no worries) but hey, I’m not a girl, not yet a woman, vorba aia. A fost azi pe repeat toată ziua, I’m sorry. Ascultaţi:

Iată un raport din subterană în dodiile Pilii.

Sâmbătă:

Ne trezim şi nu ne fâstâcim (#licenţăpoetică)

Bagaje pe fugă (aproape că uităm esenţialul)

Pornim spre Doda Pilii

Oprim (furăm nişte mere de pe drum, bem cafea, ne uşurăm după un copac)

Iar pornim

Vedem şi aproape că auzim vârtecuşul frunzelor ambalate de motor şi un zbor lin de fum emanat pe ţeava de eşapament a maşinii din faţă

Culori vii, tari, nebune

Vânt turbat, dealuri, munţi, păduri ruginii

„Ce frumuşel” pe repeat

Pozat din maşină #nuio

Ajuns la cabană #wowthislookslikeahotel

Liste, figuri, TSA (wtf at first?!) then tehnici de speologie alpină – no, thanks

Peştereală : salopetă – cizme – cască – frontală – escaladat bolovani şi mânjit cu noroi #haisănemaioprim dintr-un maraton subteran 🙂

Întors cu cealaltă tură (Bisisica rătăcindă – oaia rebelă cu păstorul alături =))

Meet my salopetă look

(insert picture here) – când le primesc – cândva, nu se ştie când postez – uh ah!

Copac trosnind în drumul nostru urcând (pheww, antrenamentul) prin pădure but oh,  nu, that’s a bird  t(h)ril(l)A

Ieşit după 4 ore din peşteră (târât la ieşire ca şobolanii şi la intrare pătruns ca minerii =)) Ah, ce-mi place, dar finally, lumină! Am ajuns la liman.

Interviu la cameră : impresii, păreri, hlizeli, prosteli (pentru urmaşi) #nuvreausăvădacumcămăîngrozesc

Rămaşi pierduţi în derivă #noiaicuisuntem (unde-s restu’?). Alone, in the forest #nowthisissexy I thought

Coborât prin pădure (pozat în timp ce uşurat – ce bucă mare ai! #rawcompliment, ca the emergency compliment: you have the best blog :))))

Spălat cizme de cauciuc de noroi din peşteră în apa rece-rece a nuştiucărui râu

Plimbare pe lângă râu în cizme de cauciuc şi cu caşcheta pe cap (domnişoara inginer) #suntoşantieristă

Tras pe dreapta 2 pietoni circulând regulamentar pe drumul asfalatat (cum? drum asfalatat în pădure şi neasfaltat în afara ei şi pietoni circulând în bocanci?) Păi vă tragem pe dreapta. Rovinieta la control!!! =))

Pozat romantic pe şantier din seria Trust me, I’m an „Engineer” #daudincasă (tot cu caşchetă)

Găsit ceva din întâmplare în buzunarul drept de la polar  (this is a secret)

Seara ceai cu rom, ceai cu vin, fără număr (#haifetelelarom) Sâmbureştiul face minuni, vă zic. Până şi în cazul polonezilor încercând să ghicească la mimă „diafragmă” în engleză. #dinauzite

Dat din cap şi din picior (alternativ, când-cum pe ritmuri de chitară) şi plonjat lângă caloriferul cald 

Băieţii falsează dar falsează al naibii de bine (unii,evident, nu toţi)

Obraji încinşi, mâini crăpate de frig, ochi veseli şi zâmbete largi, mult râs (cu prelungiri)

Haine curate, duş la cabană (cine a mai pomenit?), la cabana Salvamont

Existăm şi mai ales suntem dar hai să mai şi dormim

Duminică:

Trecere la ora de iarnă (Bună dimineaţa prieteeeeeeni!!! Hai, trezirea, e ora 10)

Cozi la băi #obiceiurisănătoase

Ploaie măruntă, deasă, enevantă

Dormit pe mine de data asta

Sandwichuri tip shaorma, kebab la pachet (înţeleg că aşa se mai mănâncă numai la nuntă – io de unde să ştiu?). Mai bine s-avem decât să n-avem.

Esenţă de rom şi scorţişoară în prăjitură (Andra are mere), zacuscă şi mai ales pită adorabilă făcută în casă :X (ah nu, nu cu asta m-a cucerit :)))) 

Vizită la magazinul din sat (bar) unde am adormit pe scaun dar şi cumva pe masă (nu mă putem hotărî unde-i mai bine din moment ce era cam la fel)

Întors cu altcineva în maşină (nu am reţinut numele) care făcuse poze faine (Canon man)

Cărat bagaje

Despachetat

The end (până data viitoare, mi se şopteşte telepatic)

Serile filmului gay la Cluj

Nu puteam să nu promovez Festivalul serile filmului gay mai ales că abia aştept să particip între 12-18 Noiembrie. Vor fi scurt metraje, documentare, lung metraje  şi proiecţii speciale. Join

Despre asta a mai scris şi Christine . Să ştiţi că îi apreciez pe aceşti oameni  şi tocmai de aceea nici nu ţin să-mi exprim părerea legată de preferinţele şi orientarea lor sexuală  şi nu doresc să o argumentez. Simpatizez cu aceste persoane  şi le respect diferenţa specifică (desigur că şi genul proxim).  Nu ţin să scriu despre asta pentru că mi se pare că e overrated (ce atâta justificare, trebuie dat cuiva socoteală?) şi cred că orice explicaţie s-ar adresa celor cu prejudecăţi şi oamenilor limitaţi iar mie îmi place să cred că nu am aşa ceva printre cititori 🙂

Beermat-ul meu câştigător la Shorts Up 2012

Cine ar fi crezut, după atâtea luni de la eveniment că primesc fix vineri o veste bună? :))) Deşi, judecând după prenumele cu care m-am semnat pe beermat, aş putea zice, inconştient, că mă aşteptam să câştig. Alexandra e varianta oficială pe care o folosesc în cazuri rarisime.

E o veste  am primit-o la fix, când aveam foarte mare nevoie şi de aşa ceva. Îmi vine să plec cât mai departe ca să realizez short-up-ul dar nu prea am cum sau poate am? Mizez pe autenticitate şi dacă nu ajung unde vreau parcă n-are farmec. Urmează implementarea pentru care am înţeles că am la dispoziţie 1000 euro.

Beermat-ul meu e câştigător din toate oraşele participante la Shorts Up 2012, carevasăzică: Cluj-Napoca, Bucureşti, Timişoara, Braşov, Sibiu. Nu mi-au zis numărul participanţilor cu idei de filme scurte, probabil or fi fost câteva zeci. Unii au desenat, alţii au scris. Flatant, de-a dreptul. Se vedea că l-am scris când eram leşinată (nu se vede, dar vă zic eu). Ar trebui să realizez scenariul, să descriu nişte cadre. Hmm, să vedem. Ar trebui încă o persoană.

Oare cine, cine, cine?

Workshop de muzică la ARTvertising

Am participat în data de 19 Octombrie la ARTvertising, un eveniment ce şi-a propus să unească câteva puncte de vedere din artă şi advertising, eveniment ce a avut loc la Hotel Central din Cluj-Napoca. Felicitări, Alexandra pentru organizare. Evenimentul a fost sponsorizat printre altele şi cu multe aranjamente florale foarte frumoase create de colegii mei.

Andrei Gheorghe n-a mai venit (too bad). Îmi pare rău că l-am ascultat parţial şi trunchiat pe Bogdan Brânzaş pentru că am ajuns mai târziu decât anticipasem (atunci puneam pozele pe facebook, in real time)

Atelierele tematice (ah, ce mi-ar fi plăcut să particip la toate):

– Cristian Lupşa (workshop jurnalism creativ) care zice aşa: „Pentru mine creativitatea în scris ţine de meşteşug şi nicidecum de talent, de capacitatea de a mânui nişte unelte şi de a aplica nişte tehnici pentru a scoate cel mai structurat, proporţionat şi şlefuit text. Nu cred în muză , iar cei care sunt creativi şi memorabili în scris cu siguranţă muncesc mai mult decât aşteaptă vreun semn divin” .

–          Artă florală by Andreea Stor

–          Design – Ştefan Asafti şi Andrei Cosma – designer şi fotograf

–          Sculptură – Vlad Berte ce zice aşa: „ Ceva frumos este ceva real, iar sculptura şi obiectul sculptural sunt reale. Orice sculptură poate fi cu un pas mai aproape de „consumator” decât orice altă formă artisitcă (hhmm, ce afirmaţie îndrăzneaţă!). Prin simplul fapt că e o formă tridimensională, deci tangibilă, ea poate să confere o experienţă cu totul personală între operă şi privitor”

–          Teatru – Cristina Pardanschi şi Cornel Răileanu

Muzică –  Aminda (cântăreaţă şi textieră) şi Cristina Varo (coach şi trainer în relaţii umane) – aici am participat eu

Aminda (nice to meet you) zicea că vocea e un element de self-marketing şi ea e ca o amprentă (o amprentă vocală). Am cunoscut oameni cu o voce memorabilă (în sens pozitiv, negativ dar şi creativ) şi vocea lor chiar mi-a rămas viu întipărită în minte, poate mai bine decât alte detalii.

Legat de partea tehnică a folosirii vocii, Aminda spunea că ceea ce contează e respiraţia (să învăţăm să respirăm corect – din abdomen, şi să vorbim lent, lejer, cu pauze între cuvinte – să folosim mai degrabă registrul jos ce sugerează calm, senzaţia de apropiere şi de încredere, să vorbim aerat şi să avem o voce bogată în frecvenţe) şi corzile vocale care sunt ca nişte muşchi – de fapt sunt două membrane între care există o mică nişă de aer care ne permite să scoatem sunete.

Există două tipuri de voce: vocea de piept şi vocea de cap şi diferenţa dintre ele e schimbarea centrului de rezonanţă. Ideea e că indiferent de tipul vocii pe care îl avem, e bine să păstrăm acelaşi timbru vocal, să ne recunoaştem vocea şi să ne-o asumăm (de câte ori v-aţi ascultat şi nu v-a venit să credeţi că voi vorbiţi sau că vorbiţi chiar aşa?).

Vocea e o microprioecţie a caracterului nostru.  Oh, da! Dacă ar fi să dau un exemplu, îmi vine în minte vocea piţigăiată a unei persoane pe care n-am reuşit s-o suport tocmai datorită vocii. Se mai întâmplă. La fel cum vocea poate fi plăcută, neplăcută, ea mai poate fi şi manipulativă (femeile ştiu cel mai bine asta mai ales genul pisicilor :))

De la Cristina Varo am aflat că în funcţie de locul unde ne îndreptăm pupilele (când ascultăm muzică?) , atunci accesăm acel registru din creier. De exemplu, când la şcoală ne certau profesorii că de ce ne uităm pe pereţi când ne ascultau la lecţii, că doar nu acolo se afla răspunsul, ei bine, e posibil ca fix acolo să-l fi găsit: pe pereţi. Privirea îndreptată în partea din stânga sus (ţine de registrul vizual) accesează memoria vizuală – încerci să-ţi aminteşti ceva; privirea îndreptată în partea din dreapta sus ţine tot de registrul vizual care poate fi preponderent la un individ faţă de restul (auditiv, chinestezic). Cei care au sistemul auditiv mai bine dezvoltat faţă de restul, îşi păstrează registrul pe linia mediană (intermediaritatea) iar despre cei cu sistemul chinestezic bine dezvoltat am aflat că dacă privesc în stânga jos de cele mai multe ori, poartă un dialog interior. Discuţia ar fi mai lungă, nu cred că are rost să ne limităm doar la cele 5 simţuri despcoperite de Aristotel (se mai înşela şi el adesea, percepând lucrurile în mod eronat – de ex, el susţinea că albinele au luat naştere din hoiturile putrezite ale taurilor şi multe altele).

Am mai discutat de ce ne face muzica clasică mai deştepti (chiar, de ce credeţi?) şi despre câteva din regulile de bază ale CEO-ului de la Radio Advertising din Slovenia (aplicabile în cazul spoturilor radio):

  1. Nu striga la ascultător, captivează-l (atitudine prietenească, ca într-o conversaţie amicală, nu agresivă, impulsivă şi grăbită)
  2. E foarte important să proiectezi imagini (într-o reclamă de la radio nu-i bine să le dai ascultătorilor mură în gură, lasă-i să-şi imagineze povestea sau bucăţica de poveste)
  3. Puterea – mesajul trebuie să conţină întotdeauna un pol de putere şi acesta e exprimat de regulă prin verbe, acţiune, e un mesaj dinamic
  4. trebuie să scăpăm de clişee
  5. La spoturile radio e foarte important să transmiţi un singur mesaj

În loc de concluzie, ar fi frumos să postez o piesă, nu?

Ei, piesele pe care le ascult acum sunt:

iar piesa vieţii mele e _____________

Cum îţi alegi la 17 ani facultatea pe care (vrei) s-o urmezi?

Se pare că ieri vinul roşu de Sâmbureşti m-a făcut foarte prolifică la Casa Tiff unde am scris următorul post pe ipod. Am sărit peste iniţierea în arta degustării vinului, considerând că nu mai e nevoie =))

Vreau să vă spun o poveste pe care am auzit-o recent. O fată de 17 ani provenind dintr-o familie înstărită trebuie să aleagă facultatea la care o să meargă începând de la anul. Părinţii îşi doresc ca ea să se înscrie la Facultatea de Drept, unde, din spusele fetei, o să dea cam aproximativ 80% din colegi dar ea îşi doreşte să dea la Facultatea de Teatru.

Pentru că trăieşte un conflict interior, a fost sfătuită de sora ei mai mare (psiholog, care nu o poate consilia)  să meargă la cea mai bună psiholoagă din Cluj (confidenţial de data asta) şi a mers. Printre altele, psiholoaga a pus-o să se gândească şi să scrie pe o foaie de hârtie 10 calităţi şi 10 defecte pe care ea (fata) le are şi apoi să taie 7 din fiecare, astfel încât să rămână doar 3 din fiecare şi să scrie ce i-ar plăcea să facă. Apoi a sfătuit-o să meargă în sala de judecată pentru că acolo ar fi urmat să-şi desfăşoare activitatea în următorii ani şi poate toată viaţa şi de asemenea, a sfătuit-o să meargă şi la teatru, la repetiţii (nu în timpul spectacolelor) şi astfel să aleagă ce doreşte să facă în viitor. De la prietena care mi-a zis această poveste am înţeles că fata avea sămânţă artistică. Dacă şi voi credeţi ca şi mine ce o să aleagă, zic că suntem pe drumul cel bun.

Later edit de azi: acest post îmi aminteşte de discuţia cu Ildiko despre sora ei şi despre un domeniu care mă pasionează tot mai mult. Îmi mai aminteşte şi de cartea „Dacă m-aş asculta, m-aş înţelege„, care despre care am citit la Evelina pe blog (postul meu e în drafts încă) şi despre Osho (hihih).

Potecătoare prin Munţii Apuseni

Subsemnata şi încă (dacă nu greşesc) 17 voluntari (dintre care 2 au ajuns mai târziu pentru c-au dormit mai mult) într-o acţiune fulger (cum îmi plac mie =)) din 7 Octombrie organizată de Horaţiu de la Asociaţia Ecouri Verzi.

Într-o nemaiminunată duminică de toamnă, trezitul la ora 5.30 A.M. nu-i o plăcere (un somn mai mult chinuit în care încercam să desifrez algoritmii de la Google) dar când ştii că urmează o zi faină, distractivă, de preumblări de dealuri, păşuni, platouri (şi alocuri munţi) alături de oameni faini (muntele se pare că e printre puţinele locuri unde îi găseşti pe atâţia adunaţi într-un loc pentru o cauză, scop comun sau fără nicio cauză, scop ci pur şi simplu), nu stai să te gândeşti de două ori dacă mergi sau nu mai ales când eşti şi invitată (în comuna Lupşa, Muntele Mare, Munţii Apuseni, Alba) pe principiul cine se trezeşte scoală de dimineaţă departe ajunge.

Scopul a fost să refacem (mă rog, cât s-a putut, inclusiv la lumina lanternelor şi a frontalelor – câtă destoinicie!) distrugerile pe poteca marcată cu o crucie roşie (marcată pe ici şi colo), scop pe care l-am îndeplinit, până aproape de Valea Caselor, un platou foarte fain.

Poze nu o să inserez aici decât cu nemaiminunaţii mei bocanci pe care îmi era dor să-i scot la plimbare. Pfffai şi încă ce dor! M-au şi strâns, nicio problemă. Ca să-i simt. La fix pentru masochismul meu. Linkul cu poze second-hand este aici.

Horaţiu şi-a făcut bine tema de casă şi a venit echipat cu tot ce-a trebuit, inclusiv hârtiuţe cu numele şi numerele noastre de telefon, în caz că ne rătăcim (ar fi fost secsi să ne mai şi căutăm prin pădure – noaptea, de preferinţă =))  Mingea ca ice-breaker şi exerciţiu de început a funcţionat foarte bine. Azi acum când scriu am realizat ce răspuns … tautologic am dat. Ar fi fost ceva să răspund că nu-mi place să merg la munte şi nici să cunosc oameni noi şi interesanţi, motiv pentru care sunt acolo. Pe de altă parte, îmi stătea pe limbă să zic despre vin dar m-am felicitat apoi în gând, când am auzit răspunsul despre îngheţata cu vanilie 😐

Felicitări băieţilor staşnici băieţi (ăştia-s buni la casa omului) care au decupat pătrăţele, au mutat şi cărat pietre, bolovani, au tăiat cu firăstraiele buruienile şi au curăţat astfel potecile pe care le-am bătucit şi la deal şi la vale, marcând cu ajutorul nostru pe copaci, drumul (am vopsit şi eu cu alb câteva semne şi odată cu ele şi câteva fire de păr (ca şi cum ar fi fost nevoie =)). Ocazional, s-au mai luat copaci în braţe (Andeea, Răzvan, Vali, Emi), când locul nu permitea marcarea lor în alte condiţii mai….normale?! dar zic c-a fost de bine. După atâta zburdat pe dealuri, m-a luat cu durere de cap aşa că am moţăit pe ghiozdan, sub cerul liber şi un vânt năprasnic (ce mai contează?) dar moţăiala asta de câteva minute în timp ce restul povesteau lângă mine, a fost brici. Dup aia am mai mers ce-am mai mers şi-am hotărât că vreau să ajung şi mai sus şi l-am urmat pe Răzvan (urmat … e un fel de-a spune, că l-am întrebat de la distanţă de cel puţin 2 ori dacă mai urcă şi încet, cât să nu mă audă, ziceam „Stop” să nu mai înainteze că eram cam în urmă iar ceilalţi erau mai jos şi nu ştiam dacă mai vin după noi şi nu mai aveam nici apă) dar noroc c-a dat peste un marcaj sus ce trebuia refăcut şi aşa l-am ajuns (mă tot opream pentru poze) după care au venit şi ceilalalţi. Paparazzi moment, poze de grup, etc. Am reluat la coborâre vopsitul cu roşu pasional. La urcat a fost cu alb.

Am primit cadou o pereche de mănuşi (de zugrav, aşa cred) de la Nicu (cadou de prima întâlnire zice el =)) pe care uite, îi promit aici c-o să le păstrez cel puţin 10 ani (le fac şi poză). M-am distrat foarte tare de cadou, tot repetam, mănuşi, mănuşi, ce mănuşi, hahaha, la care una din fetele din tură (nu mai ştiu cine *later edit: oare Doria?*) zice: „Ce ai fi vrut să primeşti? Diamante?” :))) Tz tz tz, no way şi cine mă cunoaşte ştie că nu glumesc.

Am gustat pâine de casă făcută cu propriile mânuşite (era să scriu şi picioruşe) ale lui Vlad (veche de o săptămână) dar foarte bună (şi în sine a fost bună dar probabil şi pentru că nu mai mâncasem pâine de aproape o săptămână – cel mai sigur mod de a nu mânca pâine e să nu-ţi cumperi, vă zic), aşa goală. + 1 deci. Ne-a filmat cu pufoşenia CANON (hmm, oare cum se aud sâsâielile mele, sunt tare curioasă?! o.0) şi a stat mai mult pe lângă fete (cea mai mare nenorocire a fotografilor) pe care le-a (şi ne-a) fotografiat cu NIKON. A regretat până în ultimul moment lipsa focului pentru slănină. Păţăşti. Vlad pescuieşte, se caţără, fotografiază, predă, merge la nunţi (şi la biserică), face pâine şi vin (nu se ştie în ce ordine, dar ce mai contează şi cine ştie ce talente ascunse mai are). De la el am aflat că cei de la Emont închiriază papuci de căţărat (de asta chiar nu mă apuc).

Am aflat de la celălalt Vlad că verdele e mai verde decât verdele nostru şi albastrul e mai albastru decât albastul nostru (şi probabil şi albul la fel, pe acelaşi principiu) în Scoţia. De reţinut că dacă vrei să vinzi ceva trebuie să ştii să te vinzi întâi pe tine şi apoi serviciile pe care le oferi, că psihosociolog te faci atunci când nu te înţelegi nici pe tine, nici pe ceilalţi. Am mai discutat despre joburi, oameni bogaţi, săraci, pasiune, călătorii, internshipuri, etc. + 1 pentru gestul cu cafeaua şi pentru dus-adus. Discuţii în concubinaj artistic purtate şi cu Ildiko (să fi fost dragoste la prima vedere?!). Cu Ildi ar fi fain să participăm marţea la şediţele Clubului Alpin Român din Cluj (adică ar fi de-a dreptul secsi).

Cu Vali am discutat despre cursurile de germană care încep acum cât de curând la Litere (hmm, oară să mă leg la cap cu ele?!), despre coursera.org, portugheză, dansuri, balet (la vârsta asta?!) şi eu cred că i-am fost spinul din coastă ca să ne apucăm de vopsit.

De la Vlad şi Vali am mai observat că dacă vrei, poţi. Nu dormiseră cu o noapte înainte şi totuşi au venit la munte. Bravos, lăudabil, eu nu cred că aş fi rezistat. Şi cu toată oboseala erau calmi şi paşnici (oare numai eu sunt irascibilă dacă nu dorm suficient?!). Păcat că n-au mai venit la ciorbă.

Doamna Carmen D, o deosebită,  zic, uimitor de energică (bravos) şi celelalte doamne cărora nu le puteam spune pe numele mic (la fel cum e şi cu nenea Ghiţă, dacă ştiţi cum zic) dar cu care nu am interacţionat foarte mult.

Ne-am întors pe întuneric prin pădure (totuţi cu lanterne şi frontale) voiosi nevoie mare, am ajuns la maşini şi magazinul/bodega din sat era deschisă, am mai stat acolo un pic, am mâncat chipsuri, napolitane (vanilia revine), băut suc, apă, bere (ce-ar fi mers un pahar de vin). Îmi ardea faţa, mă dureau cam picioarele (am aflat că ne-am plimbat cam 14 km), aveam nevoie la toaletă, îmi era foame şi sete. Ne-am împărţit corespunzător pe maşini şi 9 din noi am mers la o ciorbă (un fel de-a zice hai la o cafea). Am mers la Restaurantul Talora (rolling eyes emoticon – e Talora, nu Taloma, nici Paloma, nici Talinda) din Turda (la iesire) din spate de la Mol unde am mâncat în principiu (făcând o medie) ciorbă de fasole (cu afumătură), excepţie fiind platoul uriaş al lui Răzvan de pui, cartofi, salată şi ciorba de legume a lui Vlad pe lângă care am mai mâncat tot aşa, făcând o medie: plăcinte cu varză, cu ciuperci, excepţie făcând gomboţii (toţi, nu le-am mâncat eu pe toate).

De mult n-am mai râs aşa bine ca la munte. Mai vreau să merg. Se pare că muntele e unul din puţinele locuri în care găseşti atâţia oameni ok într-un grup organizat. Acţiunea a fost una reuşită, aşa că mulţumesc de invitaţie şi la cât mai multe chestii (fulger, da?) organizate sub forma asta. Hasta la vista!