Karma şi salamul Victoria

Fac reclamă salamului Victoria. Sau nu eu, ci promoteriţa din Carrefour a făcut. Aşa m-am hotărât să cumpăr salam. Îi facea reclamă o cunostinţă (V). Ca şi cum l-am cumpărat să-i fac (inconştient) o favoare…când de fapt îmi era dor să mănânc o chestie cu multe multe E-uri :))) Şi-am zis ok, iau salam (eu nu mănânc de fapt salam decât din an în paşti – acum e anul, nu sunt paştile :D).

Când ajung acasă şi despachetez…ia salamul de unde nu-i..mă uit pe bon, era încasat, plătit, dar îl rătăcisem. Caut în frigider, în plase, pe masă. Nicăieri. Cel mai probabil am uitat să-l iau din carucior. Fundul sacoşelor din plastic nu era găurit….deci unde să fie ? Am rătăcit salamu 😛

Morala : datorită spiritului meu poznaş sau zăpăcelii caracteristice am învăţat : că n-ar fi trebuit să-mi cumpăr salam. Am învăţat lecţia. Sper să nu se mai repete. Mi-am însuşit ceea ce karma a vrut să-mi « demonstreze ». O situaţie repetitivă – obiceiul de a-mi cumpăra lucruri de care nu am neapărată nevoie, sau care să-mi placa pentru un timp foarte scurt. Capriciu. Sclifoseală. Impuls de moment. Chestie tipică fetelor. Mână largă. Opusă chiverniselii, zgârcescului (dar vay, ce ciudat sună cuvântul ăsta :))

Revenind, cred în conceptul de cauză-efect. Orice lucru pe care îl fac are o cauză, un motiv şi un efect în viitor. Cam pe asta se bazeaza si karma. What you think is what you get. Multe sunt hard to get 😀 Chiar şi atunci când cauza pare să nu existe, ea tot există. Prea puţine lucruri sunt întâmplătoare.

Când se gândeşte cineva  la mine, sughit..se gândeşte ca la ceva tulburător =)) sau poate doar mă înjură. Nu ştiu. Dar se gândeşte. Telepatia (gândirea la distanţă – de la « tele » şi « pathos ») funcţionează. Şi asta cred că e tot karma. Alt tip de karma…pentru că se pare că sunt multe…

Karma se manifestă şi atunci când îţi doreşti din suflet să NU te întâlneşti cu cineva anume (bad karma e asta) şi fix cu persoana karma de pe flickr.comrespectivă ajungi să te întâlneşti, într-o conjunctură care pare atât de puţin probabilă, dar care atunci când se realizează o pui pe seama destinului « clar că nu poate fi întâmplătoare », când de fapt nu poţi să ai decât un sentiment de déjà-vu : ştiind sperând că n-o să te întâlneşti cu x, ajungi să te gândeşti atât de mult la asta, încât inevitabil, asta se întâmplă: chiar te întâlneşti cu x.

Alt exemplu de bad karma e când…citeşti pentru un examen toate subiectele, mai putin unul…nu mai ai timp, te plictiseşti, e naşpa, etc…ghiciţi pe care-l nimeresc =)) Clar, pe cel pe care nu îl citisem…ori tot, ori nimic..mda, cam aşa e.. (nu-mi plac jumătăţile de măsură)

Cam tot la fel, când te gândeşti „vreau să mă mut” , „vreau să plec în vacanţă în”…, „vreau să am jobul”, „aţ vrea să cunosc pe”…, cam astea ţi se şi întâmplă. Ţi se adeveresc gândurile. Mai devreme sau mai târziu. Dar tot se întamplă. Ăsta e tipul inconştientei optimiste 😛 – că tot vorbeam de optimism…

Dar ce muzică…

Mă ne-potrivesc cu tine la muzică. Asculţi o muzica imbecilă în maşină, acasă – tu cel cul(t). Cum să-ti zic, nu cumva să te superi… ca ce asculţi e jenant….şi că hai pa.. nu-i ce-aş  vrea eu s-ascult ? Bine, văd că-ţi place – dar ce înţelegi tu din muzica asta ? De ce-o asculţi ? Ce stări/sentimente/senzaţii iti induce? Că doar nu putem vorbi de idei în cazul muzicii 😀

Habar n-ai. În loc de răspuns : un mare blank…o lungă pauză. Ştii ce ? Mă agasezi cu muzica ta, nu te aud, volumul e la maxim, eu îţi vorbesc, tu nu mă auzi. Sunt mixuri, remixuri, mai e şi lirica dăşteaptă, deci clar – un mare ghiveci…refrenele-ţi spală creierii, se repetă la infinit : « take me, love me, high, high, dar hai, cat mai high », le mai fredonezi şi tu din cand în cand : la duş, pe budă, în bucătarie, te mai miri pe unde… zgomotul ăsta începi să-l auzi chiar cand nu răsună de nicaieri….poate mixezi şi-n club…ce mai…beton !!! Dar hai că acolo parcă merge…Te simţi mai în elementul tău, tu băyet cul(t) ce eşti!

Îmi compromiţi libertatea cu muzica ta! O ascult în troleu, în autobuz, în tren, pe stradă, în parcuri, în magazine, în mall, pe terase. Răzbate din toate parţile… e ca un miros care zboară şi se răspandeşte în aer. Ar trebui să-mi astup urechile ca să n-o mai aud, să am darul surzeniei. Sunt pedepsită să ascult muzica asta. N-o suport. Nu-i prea fair. Nu eu am ales s-o ascult. Dacă vad ceva care nu-mi place, parcă-i mai simplu. Întorc capul şi gata. Dispare. Hocus pocus. Nu mai văd.

Din cauza zgomotului comercial şi  imbecil – numit muzică – ajung sa nu-mi mai « aud »nici propriile ganduri. În loc de muzică …ar fi interesant să zici cuiva…nu-mi împrumuţi şi mie gandurile tale ? Ştii, aş vrea să le ascult…Mda, cuiva care gândeste evident :))))Introspecţie în capul altuia. Nu, clar. Nu se poate. Introspecţia e altceva. Nu-l implică şi pe alter ego.

Pentru suflet…

Câteva lucruşoare demn de a fi reţinute (seara, înainte de culcare, să le repetăm la unison)

  • Proverbul „Dacă tăceai, filosof rămâneai”
  • Vorba lui Cicero: ” A face pe prostul la timpul potrivit este cea mai mare înţelepciune”
  • Un citat care zice aşa: ” Oamenii eficienţi sunt cei mai mari leneşi, dar sunt nişte leneşi inteligenţi” – David Dunhan (mi s-a şoptit discret din culise că aş fi sunt leneşă)

Avem uneori impresia că facem prea mult. Dar nu! E numai o impresie…sa continuăm deci, cu mai mult…tot mai mult…