Cum îţi alegi la 17 ani facultatea pe care (vrei) s-o urmezi?

Se pare că ieri vinul roşu de Sâmbureşti m-a făcut foarte prolifică la Casa Tiff unde am scris următorul post pe ipod. Am sărit peste iniţierea în arta degustării vinului, considerând că nu mai e nevoie =))

Vreau să vă spun o poveste pe care am auzit-o recent. O fată de 17 ani provenind dintr-o familie înstărită trebuie să aleagă facultatea la care o să meargă începând de la anul. Părinţii îşi doresc ca ea să se înscrie la Facultatea de Drept, unde, din spusele fetei, o să dea cam aproximativ 80% din colegi dar ea îşi doreşte să dea la Facultatea de Teatru.

Pentru că trăieşte un conflict interior, a fost sfătuită de sora ei mai mare (psiholog, care nu o poate consilia)  să meargă la cea mai bună psiholoagă din Cluj (confidenţial de data asta) şi a mers. Printre altele, psiholoaga a pus-o să se gândească şi să scrie pe o foaie de hârtie 10 calităţi şi 10 defecte pe care ea (fata) le are şi apoi să taie 7 din fiecare, astfel încât să rămână doar 3 din fiecare şi să scrie ce i-ar plăcea să facă. Apoi a sfătuit-o să meargă în sala de judecată pentru că acolo ar fi urmat să-şi desfăşoare activitatea în următorii ani şi poate toată viaţa şi de asemenea, a sfătuit-o să meargă şi la teatru, la repetiţii (nu în timpul spectacolelor) şi astfel să aleagă ce doreşte să facă în viitor. De la prietena care mi-a zis această poveste am înţeles că fata avea sămânţă artistică. Dacă şi voi credeţi ca şi mine ce o să aleagă, zic că suntem pe drumul cel bun.

Later edit de azi: acest post îmi aminteşte de discuţia cu Ildiko despre sora ei şi despre un domeniu care mă pasionează tot mai mult. Îmi mai aminteşte şi de cartea „Dacă m-aş asculta, m-aş înţelege„, care despre care am citit la Evelina pe blog (postul meu e în drafts încă) şi despre Osho (hihih).

Un gând despre „Cum îţi alegi la 17 ani facultatea pe care (vrei) s-o urmezi?

  1. Pingback: De ce să mergi la psiholog? | Dar vai!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s