Lampa înţeleptului, puricele şi demonul bolnav

Pe considerentul timpul meu elastic, obişnuinţa-l umple, iată 3 povestiri din „Cercul mincinoşilor” de Jean Claude Carriere (v-aţi prins, îmi plac poveştile😀 )

Lampa înţeleptului

Un maestru zen şi discipolul său mergeau pe drum, în toiul nopţii. Înţeleptul ţinea în mână o lampă.

– Înţeleptule, a întrebat învăţăcelul, este adevărat că vezi în întuneric?

– Da, este adevărat.

– Atunci de ce ţi-ai luat lampa?
– Ca să nu dea alţii peste mine.😀

Puricele

Printre poveştile pe care oamenii de ştiinţă le spun cu plăcere, când vorbesc despre metodele lor, cea a puricelui este foarte cunoscută. Iată ce spune povestea:

Un om de ştiinţă se uită la un purice aflat pe masă, în faţa lui. Îi spune: „Sări!” şi puricele sare. Omul de ştiinţă scrie pe o foaie de hârtie: „Când îi spui unui purice să sare, sare”.

Apoi ia puricele şi îi rupe delicat picioruşele. Îl pune în faţa sa şi îi spune „Sări!” Puricele nu mişcă. Atunci când omul de ştiinţă ia foaia de hârtie şi scrie: „Dacă-i rupem picioruşele, puricele nu mai aude”.

😐

Demonul bolnav

O poveste spune că un demon a întâlnit un alt demon, care se rostologlea pe jos, ţipa şi plângea, ca apucat de o durere cumplită.

– Ce te doare, a întrebat primul demon.

La care celălalt a răspuns, între două suspine:

– A intrat un înger în mine şi mă chinuie.

Atât înţelept pe ziua de azi. Ne-am mai delectat puţin înainte de apariţia altui episod greu la inimă, al serialului foileton.

Un gând despre „Lampa înţeleptului, puricele şi demonul bolnav

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s