Pe tren, in drum spre Bucuresti m-am hlizit incontinuu datorita unei carti (arma secreta) aflata in posesia mea pe care am reusit s-o termin, acoperindu-ma de glorie, pana la destinatie :D. Evident, nimic nu-i intamplator. Si cum ma hlizeam eu (prin asta intelegandu-se chiar ca la un moment dat imi venea sa rad ca descreierata, zgmotos, incat m-ar fi auzit toti calatorii din compartiment (de fapt vagon fara usi interioare), in timp ce citeam si luam cateva notite, am inceput sa-i observ pe ceilalti. Vecinii. Asa mi-am zis ca nu sunt singura si ca mai bine ma abtin, alta e cand sunt singura si-mi permit orice. Asadar m-am hlizit in continuare din pricina cartii si-a notitelor (o parte) pe care le cititi voi acum.
Apoi, vizavi de mine, dar mai in fata, era o blonda, care asculta muzica, si statea pe scaun (da, tren cu scaune, mai mult sau mai putin, din alea incomode rau) cu fata la mine. Nu orice muzica, ci comerciala. Asculta cu volumul la maximum, incat la un moment dat au inceput sa ma doara pe mine urechile. Ma deranja. Rasuna tare, cizas christ. La un alt moment dat, ea si-a scos castile si s-a uitat cumva foarte mirata la mine. Cu o spranceana ridicata. Detaliu semnificativ. Si eu m-am uitat tot atunci, cu lacrimi in ochi. Sincronizare de priviri. Ca-n filmele cu prosti. Totusi, nu cred ca ma hlizeam prea tare incat sa auda. Dupa asta s-a mutat cu spatele la mine, fata in fata cu scaunul unde statea inainte. Creca n-a mai suportat sa ma vada…Cine stie :))))
Fix vizavi de mine, era un nene care tragea cu ochiul inspre mine, prefacandu-se ca doarme si uitandu-se cand credea ca eu nu-l vad (il vedeam, desigur, in geam, ca era noapte). Ma uitam si eu pe geam, ca si cum as vedea mare lucru, noaptea :)))) Tocmai ce se decaltase, sosete curate, pantofi ingrijiti. Suma respectelor. Si-a scos un servetel umed, s-a sters pe maini, a scos un mar, l-a halit din cateva imbucaturi, a scos alt servetel. Admirabil, ce sa mai. Si-a scos dup aia ziarul si a inceput sa-l rasfoiasca.
Vizavi de nene era o tanti, am crezut ca era sotia, dar de fapt nu era. O tanti care butona incontinuu telefonul (tic tic tic tic pe tastele din plastic – horror). Ori se juca ceva solitare (de fapt nu stiu daca jocul asta exista pe telefon, nu m-am intrebat niciodata, vierme, tetris, sau in sfarsit ce jocuri mai sunt…) ori scria incontinuu mesaje. Cm improbabila a doua varianta. Oricum, am revenit rapid la lectura si notite.
Inainte sa coboare (la ora 23 :39, ca m-am uitat dupa, la ceas, trecuse deja 1 h 49’ de cand plecase trenul) nenea s-a aplecat spre mine si m-a intrebat (nu s-a putut abtine :)))) :
– Nu va suparati, ce carte cititi de va distrati asa bine singura ?
– Nu va suparati, nu-mi pot dezvalui sursa.
– Inteleg. Spuneti-mi atunci cu ce va ocupati.
– Sunt scriitoare, i-am zis. Si-a zambit sugestiv.
– La revedere (probabil never). Drum bun.
– Multumesc. A zambit Andra. Fermecator 😀
Dar vai! 