De unde ne-am cumpărat biciclete

Urmează o serie de post-uri despre biciclete. Încep cu niște informații legate de căutarea bicicletelor pe care ni le doream (mai mult eu) de anul trecut din iarnă și de care am început să ne bucurăm abia de 2 luni.

În primul rând: Mi-am clarificat tipul de bicicletă pe care mi-l doream. E important pentru că dacă vrei un city-bike (de oraș) , e clar că nu poți s-o folosești la munte. Ei, eu și iubitul meu, Vlad am vrut mountain bikes – biciclete de munte – MTB sau VTT cum spun francezii  (Velo tout terrain). Inițial le-am zis eu, în necunoștință de cauză, trekking bikes. De fapt MTB e o bicicletă universală care e ok atât pentru drum întins cât și pentru munte, pe drumuri mai proaste, de câmpie și șes (mi-am adus aminte de reclama la cămăși de la Decathlon cu ale lor cămăși de șes și cîmpie.

Apoi am fost nevoită să: mă informez singură  (pe principiul întreabă un prieten) care să mă ajute să mai filtrez din informații ca să fiu sigură că urmăresc esențialul. Mă interesau caracteristicile tehnice pe care trebuie să le urmăresc la o bicicletă și cele mai importante componente de care trebuie să țin cont atunci când văd un model care îmi place.  De fapt am întrebat mai multe persoane la telefon, pe facebook, prieteni care mi-au recomandat alți prieteni, care și-au achiziționat fie biciclete noi, fie second hand și care puteau să-mi ofere mai multe detalii, am primit recomandări și de persoane care aduc din străinătate (unele la niște prețuri horror de mari).

  • Bicicletă nouă sau second hand?

Unii m-au sfătuit să-mi iau second hand, pe principiul mai bine una nemțească second decât una nouă româneasca (probabil DHS deși mai nou am aflat că și nemții au preluat o parte din acționariat) și alții ziceau că mai bine nouă că are și garanție și na, e nouă. Am cântărit toate avantajele la cea second (posibil model foarte bun de la un brand ok, cu un preț accesibil) versus dezavantajele unei biciclete second hand  (uzată, fără garanție, poate furată – în cazul în care aș fi cumpărat-o din târg). Pe de altă parte, o bicicletă nouă ar fi costat mai mult dar măcar are garanție. Bugetul meu inițial a fost de 600 lei. Asta până am început să merg prin magazine să văd cât costă un model bun și să-mi dau seama spre final că nouă nu o să găsesc în veci la prețul ăsta și cât de cât acceptabilă. Nici măcar second nu erau la prețul ăsta (modele acceptabile).

  • Second handuri de biciclete și magazine

Am luat la rând în luna aprilie (un moment destul de prost pentru că toată lumea cumpăra atunci, piața era scumpă, cererea mare, second-uri puține la care se adăuga și frica de a cumpăra biciclete furate de „dincolo”) următoarele:

  1. Bella Bike – găsisem un model cu 700 lei la second hand-ul de pe Str. Blajului, 59 ( singura bicicletă de „fetițe”  după cum a zis doamna de acolo.  Am dat o tură cu ea până la capătul străzii. Părea ok dar n-am luat-o pe prima pe care am văzut-o (nu așa se face :p).

bicicleta second hand bella bike cluj 700 lei

2. Am fost si la secondul de pe Th. Mihaly (tot Bella Bike) – nu am găsit niciuna interesantă și aveau puține modele de mountain bike – mai multe erau atunci city bike dar cam uzate și alea.

3. Apoi am mers la magazinul Maros Bike – scumpe, foarte scumpe la unguri😀 Am ajuns și pe Calea Mănăștur cred că tot la Maros Bike și tipul de acolo zicea că îmi pot găsi una ok de la peste 1000 lei. Mi s-a părut mult, am zis că nu, nu, mai cautăm să vedem totuși ce găsim.

4. La alt magazin tot pe Calea Mănăștur, 105 , Bikenet.ro ziceau că au biciclete de la 1300 lei la 8000 lei și că nu au promoții.  Mda :| Am vrut să merg și la Nootka dar nu am mai ajuns. Nici la second-ul recomandat de Andreea, de pe Str. Câmpului nu am ajuns, dar l-am reținut.

5. Alt second care mi-a mai fost recomandat a fost cel de pe Str. Mureșului (nu am ajuns nici acolo, nici nu știu unde e exact) și altul pe Str. Dunării dar acolo am înțeles că nu sunt foarte multe modele de mountain bike.  Alt prieten mai zicea că există un mic magazin pe Septimiu Albini, lângă Hotel Onix dar nu am mai ajuns nici acolo.

6. Am fost și la second-ul de pe Henri Barbusse. În curtea interioară aveau modele vechi și cam urâte iar în magazin 2 modele, Merida la peste 2000 lei. Well, good-bye!

7. Despre bicicletele de la Decathlon: de la proaste la bune (nu foarte bune). Ochisem modelul ăsta (o bicicletă sub medie, slabuță, dar nu foarte tragică” :-)) și ăsta (modelul S”), greu, peste 14 kg + pedale. Mă cară bicicleta, dar la un moment dat o mai car și eu pe ea (flotările sunt un must). Offline, la Decathlon am găsit și un model la 600 lei dar era prea greu și nu avea nimic pe el.

biciclete decathlon cluj

8. La Hervis toate erau foarte grele (14 kg+) și cam bădărane deși ca pret erau rezonabile.

biciclete hervis

9. La DHS modelele pe care le-am văzut depășeau cu mult bugetul meu (alea care erau ok ca și calitate) și oricum nu voiam să îmi iau de la DHS. În sfârșit, după mai multe plimbări de sâmbătă prin Oser (acolo văzusem una ok – Scott la 1100 lei dar nu am luat-o că am zis că mergem și la Brâncovenești și până să ne întoarcem se închisese târgul că nici noi, ca deștepții nu am yzis să ne-o rezerve sau să cerem un număr de tel. Până la urmă am zis că a fost mai bine că nu am luat-o pentru că persoana care o vindea nu ar fi negociat nici dacă am fi luat două (una pentru Vlad mai scumpă) decât 100 lei. Scott avea frâne pe disc (la care am renunțat între timp).

mtb scott

Un prieten de-al lui Vlad cică găsise un model de mountain bike pentru prietena lui  la 400 lei (acolo am înțeles că sunt multe modele + cei care le aduc comercializează acolo iarna echipament montan). Am mai vorbit cu un tip de la munte si zicea ca a lui a costat 250 lei (un mountain bike).

10. Am fost și la Brâncovenești (lângă Reghin – așa am aflat de satele Filpișu Mic, Filpișu Mare și Curcubeu) să vedem ce e pe acolo și ne-am convinss. Nu mai erau modele între 150 – 500 lei care să ne intereseze. Erau niște jafuri. Iar cele care erau ok porneau de la 1700 lei. Too much. Deci n-am găsit nimic interesant dar a meritat excursia până acolo cu Vlad, Vlad și Alex.

11. Apoi am început să caut și online pe dirtbike.ro, pe tocmai.ro si olx si piata a-z dar fie gaăseam modele în alte orașe (fără posibilitatea de a le vedea/testa întâi), fie găseam modele slăbuțe sau unele bune dar la prețuri prea mari.

Și am mai așteptat așa cel puțin două săptămâni, timp în care am mai mers în Oser unde am găsit tot modele nepotrivite, din diverse motive. Asta era de dirt si cam băițească.

bicicleta in oser

Și am devenit frustrați că după atâtea căutări nu găsisem ce ne doream. Deja simțeam că ne cumpărăm bicicletele (inexistente) prin timp și energie pierdute, mai că renunțasem la idee. Cu siguranță dacă am fi căutat city bikes am fi găsit mult mai repede.

Iar în 9 mai ne-am luat până la urmă nu 2, ci 3 biciclete de la Hervis. Aveau o promoție: cumperi 2 produse și-l primești pe al treilea gratuit. Ce era să ne luăm?😀 Am luat două biciclete KTM Chicago Men  și Chicago Lady iar a treia bicicletă pe care am primit-o gratis am vândut-o și astfel am ieșit cu cele 2 la prețuri foarte ok (altfel bicicletele nu și-ar prea fi meritat banii, chiar și cu reducerea de 2o%, respectiv 30%). Pozele sunt pentru detaliile tehnice.

ktm chicago lady si ktm chicago men

În loc să plătim 2000 lei pe una (a lui Vlad), respectiv 1800 lei (a mea), am plătit 1200 lei.

cele 3 biciclete

Mă declar mulțumită și sper să mă bucur de ea cât mai mult timp.

mtb ktm chicago lady

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s