Pe meleagurile lui Horea

Nu mă pot abţine să nu public şi aici, în ograda mea, mesajul pe care l-am trimis pe grup după tura de pe meleagurile lui Horea (de data asta însoţit de poze – făcute cu telefonul)

IMAG0784_1

IMAG0794_1

IMAG0797_1

IMAG0800_1

ninge in luna lui aprilie

Aş vrea sa îi mulţumesc domnului Dinu şi doamnei Marlene precum şi celolalti participanţi pentru tura de pe melagurile lui Horea. Mi-a parut bine să cunosc o parte din membrii (unii în devenire – sau nu?) CAR şi aştept şi alte ture cu şi mai mulţi participanţi.
A fost o ieşire foarte reuşită, de care m-am bucurat sâmbătă din plin (nu am rămas şi duminică) şi ocolul la întoarcerea spre satul Horea a fost foarte inspirat (decât dacă am fi ales varianta scurtă) pentru că ne-am mai delectat privirile (nu şi picioarele, ce-i drept) cu şi mai multe frumuseţi.
Tura a fost încântătoare prin priveliştile din satele: Niculeşti, Preluca, Pătruşeşti, Petreasa, din şei şi văi, de pe Dealul lui Gâf – eu mă îndrăgostesc de Apuseni – apropo de legendă; prin casele risipite, de pe al căror horn s-a văzut foarte frumos la întoarcere, fumul, semn că sunt locuite şi vii chiar şi cele mai îndepărtate de drum (mai puţin colibele), prin fulgii de ninsoare de care m-am bucurat enorm, prin covoarele cu brânduse şi prin zăpada mare din pădurea străbătută până înspre locul accidentului, zăpadă pe care am simţit-o de câteva ori pe piele (aşa-i când nu îţi iei parazăpezi).
Tura a fost şi educativă:  am învăţat cum să folosesc CORECT beţele de trekking, am aflat de coniferul zada, de marghilele bolnăvicioase ca nişte tumori ale solului, de cele 3 văi care străbat zona: Arada, Ploştina şi Bulz şi
de cel mai inalt varf al zonei,  1670 m e(Vf.Varful, zis si Coltaul Varfului) şi apoi Vf. Frânturile de 1.652 m şi Vf. Silha de 1.492 m.
Tura a fost condimentată de poveştile savuroase (oare ale cui?) despre cumpănirea apelor, despre Pelaghia Roşu, despre întâmplarea cu profesorul mituit, despre moroşeni şi dansuri la nunţi şi multe altele.
Nu în ultimul rând, tura a fost savuroasă datorită laptelui cu şmac de la tanti Maria de la Poştă din satul Preluca (dacă ştiam că o vizităm i-am fi luat şi noi ceva), datorită vişinatei (ups! am zis-o :)) dar mai ales datorită  slăninei învelite în ziar şi celor 3 cepe care o însoţeau în călătoria spre coliba părăsită din vârf unde ne-am oprit să le împlinim destinul, acestea fiind bucate alese pe masa-trunchi.
slanina si ceapa pe ziar
 Am ajuns acasă târziu, cuprinsă de o oboseală plăcută cum numai după ce vii de la munte simţi.
Abia aştept şi alte poteci însorite, nu doar umbrite de nori şi încă o tură veselă în Munţii Maramureşului!

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s