A.D.A.M Cluj şi cum să-ţi îmbunătăţeşti vederea

Am participat în seara asta la un seminar despre îmbunătăţirea naturală a vederii susţinut de Flavius Ţurcanu (sâsâit) şi organizat de Asociaţia de Ajutor Mutual Cluj (A.D.A.M). Vreau să vă spun câteva lucruri despre asociaţia asta pentru că mi se par foarte tari. ADAM Cluj are ca scop introducerea unui sistem complementar pentru serviciile existente pe plan local, în vederea îmbunătăţirii calităţii cetăţenilor din comunitate. E o asociaţie ai cărei fondatori sunt români şi belgieni şi care funcţionează pe baza principiului solidarităţii între membrii, cotizaţia anuală (2 lei, da aţi citit bine, atât am plătit şi eu pentru eveniment şi la restul informărilor pot participa gratuit, pe baza legitimaţiei) fiind folosită pentru a dezvolta noi servicii, care să vină în întâmpinarea celor aflaţi în nevoie.

Ei au şi un magazine pe Str. Fortăreţei, nr. 12 cu produse de incotinenţă (scutece pentru adulţi, aleze, tampoane pentru incotinenţă uşoară, burtiere, unguente, siropuri, creme pentru escare, ceaiuri, cosmetice, suplimente alimentare – toate preţurile fiind reduse sub nivelul pieţei) şi mai închiriază echipamente medicale de recuperare la preţuri modice (cărucioare pentru invalizi, cârje, cadru cu roţi, pat tip spital, scaun cu WC, etc) şi mai au şi un program de voluntariat (Vizidom) în care voluntarii se deplasează la domiciliul  beneficiarilor pentru activităţi de socializare (le pot ajuta în oricare mod doresc: să le facă cumpărături, să se plimbe, să povestească pur şi simplu) şi voluntari de acţiune (ajută la organizarea sesiunilor informative). Membrii ADAM Cluj care achită o cotizaţie de 2 lei/an sau 10 lei/an (pentru reduceri la produsele de incotinenţă din magazin – care oricum sunt reduse deci nu ştiu ce reducere se mai face :)))) pot beneficia în incinta magazinului în mod gratuit de măsurarea tensiunii, glicemiei, greutăţii, indicelui de masă corporală, procent grăsime corporal, procent grăsime viscerală, procent masă musculară. Pentru mai multe detalii, îi găsiţi pe facebook în linkul de mai sus.

Şi acum despre seminarul la care am participat din curiozitate pentru că mi-a trimis Alexandra linkul şi deşi era programat să merg cu un prieten cu probleme de vedere, am ajuns până la urmă singură dar nu-mi pare rău deloc pentru că am învăţat chestii noi pe care o să le aplic şi cu ocazia asta îl mai citesc şi ochelariştii şi cei cu probleme de vedere 🙂 Nu mă deranjează că port ochelari, m-am obişnuit dar dacă n-ar trebui să-i mai port la distanţă, nu m-aş supăra. Revenind, seminarul a fost structurat în 3 părţi:

1. OBICEIURI ZILNICE

2. ALIMENTAŢIA ÎMBUNĂTĂŢIRII VEDERII

3. PSIHOLOGIA ÎMBUNĂTĂŢIRII VEDERII (probabil cea mai imprtantă 🙂

La început  am făcut 3 exerciţii de eliberare a tensiunii din musculatura ochilor, exerciţiu de relaxare deşi am simţit ca o febră musculară (asta însemnă că şi-a făcut efectul). Exerciţiul e recomandat să fie efectuat dimineaţa şi seara şi de câte ori credem că e nevoie pe parcursul zilei. Se recomandat  mai ales celor care lucrează multe ore la calculator şi care au probleme de vedere. Exerciţiul constă în 3 etape:  închizi ochii şi îi ţii închişi tare pentru 5 secunde, apoi îi ţii închişi normal şi  îi deschizi pentru 5 secunde cât poţi de tare. Muşchii se contractă şi se relaxează. E primul lucru (exerciţiu) pe care ar trebui să-l facem dimineaţa şi seara pentru că musculatura oculară e încordată şi trebuie să eliberăm tensiunea reziduală adunată din timpul zilei.

Al doilea exerciţiu: cu degetele arătătoare ţinute la baza nasului, pe mijlocul fiecărui pomete, masează de 20 de ori spre dreapta şi spre stânga  – sunt acolo nişte centre energetice secsi. E mai ok cică să ţii ochii închişi în timp de masezi acoloşa.

Al treilea exerciţiu: freacă palmele de 20 de ori sau mai mult, până se încălzesc ţi acoperă-ţi ochii cu ele tinându-le sub formă de cupă peste ochi (fără să apăsăm ochii) timp de 20 de secunde astfel încât să nu pătrundă nicio rază de lumină.

După exerciţiile de genul ăsta ai putea să ameţeşti (sau nu) şi să simţi un contrast mai bun, o eliberare mai bună. Felicitări, tocmai ai făcut yoga ochilor 😀 Ideea e că nu trebuie să faci un efort mare de la început. Mie după exerciţiile astea mi-au obosit ochii deşi într-adevăr la început am simţit şi eu când îi deschid că nu mai văd în ceaţă la distanţă (eu fiind mioapă :D)

 

În prima parte Flavius a vorbit despre obiceiurile noastre şi a oferit câteva sfaturi bune de urmat:

  1. expune-te zilnic la lumina solară (am ajuns să trăim mai degrabă într-o lume unde predomină lumina artificială) pentru că ochii sunt organele luminii (aş scrie despre ce zicea Aristotel despre ochi şi vedere dar parcă nu acum  =)) Expunerea la lumină are mai multe beneficii: corpul nostrum sintetizează vitamina D. Cică expunerea de 5 minute la soare e mult mai importantă dpdv energetic decât o ceaşcă de cafea (oare şi în cazul meu?!), apoi expunerea la soare timp de 20 de minute pe zi reprezintă echivalentul asimilării vitaminei D pentru 100 zile. Dacă o să simţi o oarecare ameţeală sau senzaţie de somnolenţă, cică e normal dacă stai atât la soare (acuma..depinde şi cum te expui :)))
  2. Folosiţi cât mai rar ochelarii de soare. Ochelarii PILOT – cea mai renumită gamă de ochelari de soare – au fost concepuţi pentru piloţi care zboară la peste 5000 m unde există şi alte spectre de lumină cu unde scurte: albastre). Ochelarii de soare (revenind la cei „normali” de soare) te protejează de undele verzi care ajută plantele să realizeze fotosinteza şi oamenii să sintetizeze vitamina D. Un studiu din 1980 (cam vechi, totuşi?!) a relevat faptul că persoanele care lucrează într-un mediu luminat la PC reduce nivelul de vedere şi creşte nivelul de stres.
  3. Ochelarii de vedere trebuie să fie cu o efracţie de – 0,25 mai mică decât dioptriile tale pentru că „dioptriile ochelarilor” să zic aşa sunt fixe dar ale tale, nu (Robert Ksplan)
  4. Clipeşte des şi conştient de 10 ori la 5 min.

 

A doua parte:  Despre alimentaţia vederii: mâncare bună vs mâncare sănătoasă

Vitamina C: 25% din vitamina C din corp e consumată de ochi şi fumatul înjumătăţeşte cantitatea de vitamina C. Ahh, mă bucur c-a amintit de goji, un superfruct care conţine o cantitate de 500 de ori mai mare de vitamina C decât portocalele. Vitaminele A şi E sunt iar importante pentru vedere. Vit A este necesară pentru retină şi ajută la îmbunătăţirea vederii nocturne şi lipsa ei se manifestă la sensibilitatea la lumină. Recomandări: consumaţi caise uscate, broccoli, varză. Şi un sfat: renunţaţi la carne. Da, se pare că nu-i cea mai bună legumă sau fructă 😀 că dacă plantezi carne, din carne nu răsare nimic =)) Carnea nu dă naştere la nimic (interesantă perspectivă, nu m-am gândit la asta niciodată, probabil pentru că nu m-am gândit să renunţ la carne).

 

A treia parte: Psihologia îmbunătăţirii vederii

Pe principiul cauză –  efect – simptome (cu p – cu p se scrie, ok, Flavius?!) cauza deteriorării vederii o reprezintă…ia ghiciţi ce!  Emoţiile. În 1980. Practic, cauza deteriorării vederii o reprezintă emoţiile noastre de zi cu zi pe care le stocăm ca pe nişte informaţii pe hard disk-ul care îl reprezintă corpul nostru şi nu e întâmplător faptul că ochii se lungesc sau se turtesc 😀 Că am amintit de emoţii, ele sunt de fapt cauza deteriorării tuturor senzorilor de acuitate (nu doar a celui vizual) şi încă din 1934 dr Truman Fleet a observat că medicina clasică tratează efectele şi nu cauzele. O doamnă din sală a oferit un exemplu interesant: faptul că la vârsta de la vârsta de 7 ani a început să poarte ochelari din cauza faptului că nu voia să îi vadă pe părinţi certându-se (nu mai voia să îi vadă, ceea ce s-a şi întâmplat: i-a scăzut vederea). E conştientă de moment. Era cam pe la vreo 40 de ani. Întrebarea e: cum ar putea după atâţia ani să îşi îmbunătăţească vederea? Păi, pe lângă lucrurile de care suntem conştienţi (că muşchii se atrofiază dacă nu sunt exersaţi mai ales atunci când ştim că ave probleme, cu suport din partea alimentaţiei) mai sunt şi lucrurile inconştiente. Acolo trebuie găsită cauza. Cauza care a provocat emoţiile respective atât de puternice care au declanşat „boala” şi schimbarea să se realizeze şi la nive inconştient.

Conform medicinii clasice, ai o problemă, mergi la doctor, îţi „prescrie”ochelari pe care tu îi porţi (şi eu)  de parcă ochelarii ţi-ar corecta vederea. Ochelarii te fac numai să vezi mai clar. Cauzele reale gen cele ereditare nu pot fi verificate şi e mai simplu să zicem că purtăm ochelari pentru că:

–          vederea e slăbită şi deci avem nevoie de ochelari

–          avem nevoie de ochelari pentru că părinţii noştri poartă ochelari deci „din cauza lor” porţi şi tu

–          după 40 de ani toată lumea poartă ochelari

–          alt mit: după vârsta de 40 de ani o să scapi de dioptriile cu – şi o să treci la dioptiile cu  + (adică tu nu ai control asupra corpului tau, ceea ce-i fals) – tu crezi că (poţi să crezi) dar nu înseamnă că aşa şi e.

 

Conform celor de mai sus, unele chestii sunt ereditare (unele sunt, nu zic nu dar întotdeauna e loc de mai bine) deci tu nu mai ai ce să faci pentru că nu tu ai generat “boala” şi nu ai de ce să îţi asumi responsabilitatea deci trebuie să porţi ochelari pentru totdeauna. Gândurile noastre dau naştere convingerilor şi ele se vor manifesta mai târziu în corpul nostru sub forma unei vederi „deformate” sau a altor boli, simptome.

În încheiere, a vedea înseamnă a privi cu drag. Despre ochi se mai spune că sunt extensia creierului. Dar probabil nu e suficient să poţi vedea, mai trebuie să ştii şi să priveşti.

Anunțuri

2 gânduri despre „A.D.A.M Cluj şi cum să-ţi îmbunătăţeşti vederea

  1. Pingback: Exercitii pentru o vedere mai buna | Exercitii pentru imbunatatirea vederii natural

  2. Pingback: 10 Exercitii pentru a scapa de oboseala ochilor | Yoga & Zen | Exercitii pentru imbunatatirea vederii natural

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s