Ce păţeşti dacă îţi sugi creioanele?

Acest post are legătură cu un creion mecanic deştept pe care l-am câştigat recent de la Designist.ro (site/facebook) în concubinaj artistic reuşit cu Librăria Cărtureşti (site/facebook) şi cărora le mulţumesc. Premiul meu va merge la Joan, că el desenează, crează albume (old school style dar fain) even if he’s already gone digital. I-l înmânez personal, când ne-om mai întâlni (Anca, asta e o surpriză, sau nu, cum vrei tu).

Se poate comanda şi online. Despre Shorty (atenţie, descriere comercială :D):

Shorty is more than just a highly attractive mechanical pencil. It is also practical. Thanks to its 3 mm thick, soft graphite lead it can write on almost all materials, including wood, metal, paper, plastic, glass (using a red lead) or x-rays (using a white lead). It never ends sharpening. The leads simply taper themselves in use. To release or replace the lead, depress the clip. 

Guarantee: Shorty is made to such a high standard that all parts are unconditionally guaranteed and will be replaced if not up to specification – provided there has been no misuse.

Made in Germany (deci da, calitate nemţească😉 )

Postul are legătură şi cu un obicei vechi de-al meu, de când eram mică: să rod creioanele, da şi să le sug (no porn here). De fapt nu doar creioanele. Nenoroceam şi pixurile la capete, le scoteam mina şi chiar şi capătul minei şi mă umpleam toată de pastă. Mi se părea ceva grozav, uite am mai desfăcut un pix! – ai mei îşi puneam mâinile în cap.

Am avut creioane din astea când eram mică şi tot apăsam la capăt până se crăcăna orificiul de unde ieşea mina pe care o împingeam la loc sau pe care o mai şi scăpam, aveam şi mină de rezervă într-o cutiuţă albastră, scriam apăsat cu ele şi pe caiete făceam mereu porci. Nu am fost ceea ce se poate numi un copil cuminte. Nu regret nimic.

Şi acum, despre creioane. Ca să răspundem la întrebarea din titlu, am luat „Cartea ignoranţei” de John Lloyd şi John Michinson unde zice „Nimic rău, cu excepţia faptului că ţi se va spune să nu mai faci asta” (doooh!).

Creioanele nu conţin şi nu au conţinut niciodată plumb. Conţin grafit, una din cele şase forme de carbon, care nu este toxic. Chiar şi vopseaua creioanelor nu mai are plumb în compoziţie.  Confuzia se datorează faptului că  mai bine de 2000 de ani, oamenii au folosit pentru scrierea pe papirus şi hârtie plumbul ascuţit la capete.

Singurul minereu de grafit solid, pur, a fost descoperit din întâmplare, în Borrowdale, Cumbria, în 1564. Minereu era protejat prin legi stricte, era  apărat de gîrzi înarmate şi expoatat doar şase săptămâni pe an.

Aşa-zisul „plumb negru” pe care îl producea grafitul era tăiat în bucăţi subţiri, sub forma unor beţişoare pătrate, acestea fiind primele creioane. Creioanele englezeşti au fost adoptate rapid în întreaga Europă. Prima atestare a folosirii creioanelor se datorează naturalistului elveţian Konrad Gessner din 1565.

Henry David Thoreau, autorul cărţii Walden, este primul american care a reuşit să ardă grafitul cu argila, creând astfel o „mină” de creion, dar adevăratul succes comercial a survenit în 1827, când Joseph Dixon din Salem, Massachusetts, a introdus pe piaţă o maşinărie care producea în masă creioane pătrate din grafit – 132 de creioane pe minut.

Când a murit în 1869, societatea Joseph Dixon Crucible Company era lider mondial pe piaţă, producând 86.000 de creioane rotunde pe zi. Astăzi, compania Dixon Tichonderoga este în continuare una din cele mai mari companii din lume producătoare de creioane.

Roald Dahl şi-a scris toate cărţile cu un creion galben, marca Dixon Ticonderoga. Istoria creioanelor galbene începe în 1890, când Joseph Hardmuth a realizat primul creion de acest gen în fabrica lui din Praga, punându-i numele celebrului diamant galben al reginei Victoria, Koh-i-Noor. Alţi producători au urmat exemplul. În America de Nord, 75% din creioanele vândute sunt galbene.

Un creio obişnuit poate fi ascuţit de 17 ori şi poate să scrie 45.000 de cuvinte sau un şir continuu lung de 56 km.

Guma de şters aşezată la capătul creionului este fixată de un dispozitiv care se numeşte ferrule (inel, verigă). Licenţa pentru fabricarea acestui produs a fost acordată prima oară în 1858, dar nu a fost bine primit în şcoli deoarece profesorii considerau că încuraja lenea.  Guma (rubber) de la capătul creioanelor este fabricată de fapt din ulei vegetal, conţinând o cantitate mică de cauciuc.”

„Chiar şi cel mai simplu, mai nesemnificativ şi mai banal dintre obiecte se poate dovedi – în felul său unic – la fel de complex şi de măreţ ca o navă spaţialp sau ca un pod suspendat” (Henry Petroski).

Acestea fiind spuse, voi mai folosiţi creioane? Şi dacă da, cum? Le sugeţi sau scrieţi, desenaţi cu ele?😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s