Despre prima şi a doua tură la munte

Nu de inspiraţie am dus lipsă până să scriu postul ăsta, ci de un moment favorabil (care altul dacă nu weekendul) în care să mă cufund confortabil în scaun, ca o macaroană şi să-l scriu. Recunosc că am aşteptat a doua tură ca să am termen de comparaţie (de obicei detest comparaţiile că nu-mi par sănătoase dar de data asta fac excepţie). Prima oară trăieşti, savurezi, contempli peisajele, te bucuri de companie, apoi urmează pozele şi videourile (şi evident comentariile pe carpati.org că altfel n-ar fi tura completă 😀 şi abia apoi se scrie despre, aşa ca trăire a experienţei pentru a treia oară).

Prima tură:

În weekendul 18-19 Februarie am mers la cabana Valea Sâmbetei.

Am fost timp de 2 zile la Sâmbata de Sus, la cabana Valea Sâmbetei însoţită de o trupă de oameni minunati (22 la numar dintre care cunosteam o singura persoana). A iesit foarte bine, ne-am simtit grozav si am ramas cu niste amintiri si poze foarte frumoase. Recomand acest traseu iarna (peisajul este absolut exceptional, aproape ireal) iubitorilor de munte.
Ca să vă convingeţi (aştept şi video nr.2 )

Pozele pe facebook / picasa. A fost prima mea tură pe munte în adevăratul sens al cuvântului. Nu eram pregătită în primul rând cu echipament şi nici din punct de vedere fizic (cât de curând reiau gimastica) dar de asta m-am convins după primele 30 de minute. În schimb am mers cu zâmbetul pe buze ca să nu spun chiar cu gura până la urechi, foarte încântată şi mirată ba chiar de mirare m-am tot împiedicat (nu, nu consumasem alcool, cum s-a zvonit ulterior).

Îi mulţumesc lui Mihai şi echipei ATAC pentru echipamentul închiriat fără de care turele mele pe munte (extraordinar de multele de până acum şi anume, dpuă) ar fi fost inexistente (prima oară am închiriat bocanci mărimea 40 :D, sac de dormit de vară, polar, frontală, parazăpez) .  Mihai a fost foarte amabil şi prompt şi a venit să mi le aducă şi cu ajutorul lui am avut tot ce mi-a trebuit ca să pot pleca la munte. Nici nu ştiam la ce să mă aştept (niciodată nu ştiu până nu văd efectiv) până nu am vazut ce presupune o tură de munte. M-am bucurat foarte mult că am avut echipament chiar dacă nu tocmai pe măsura mea (bocancii nr. 40 mi-au fost cam mari şi şosetele din ei – 2 perechi mi-au strâns piicoruţele de m-a luat gaia) iar sacul de dormit de vara nu e recomandat tocmai iarna dar n-am murit nici cu el plus cele încă 3 pături pe care le-am avut deasupra, nu cumva să mor de frig. N-am murit, ba chiar am fost ok, nici n-am răcit, n-am avut nimic.
 Habar n-aveam ce e frontala („luminiţa” în termeni de novice)  sau ce-s parazapezile. În cazurile neprevăzute (cum a fost şi al meu) i-am găsit utilitatea programului Rent a camp. Mă gândesc să îmi achiziţionez şi eu echipament, treptat dar pentru articolele pe care nu o să le pot cumpăra (le iau treptat), o să apelez tot la băieţi. M-am mai bucurat că au avut încredere c-o sa le returnez articolele închiriate exact cum le-am primit (am semnat şi contract) ba chiar şi spălate.
Evident că şi în a doua tură tot de la ei am închiriat chestii: de data asta: rucsac (am zis că nu mă încumet cu al meu, Atta), polar, sac de dormit şi frontală (parazăpezi şi suprapantaloni mi-a dat Mihai)
Ah, lui Mihai trebuie să-i mulţumesc că în prima tură mi-a cărat pe ultima sută de metri (ultima sută, vorba vine, de fapt ultimele sute) rucsacul care devea tot mai greu pe măsură ce ne apropiam de cabană ( „nu mai pot, aici rămân, mă trântesc în zăpadă”, „cât mai avem?”) şi Mădălinei, probabil ei, în primul rând că m-a introdus pe carpati.org şi pentru grija purtată 🙂
A doua tură (cabana Bârcaciu - 10-11 martie)
Pozele de mai jos sunt făcute cu telefonul, nu le-am mai postat nicăieri, ca să nu fiu redundantă.

De data asta am obosit după primele 10 minute dar ceilalţi nu ştiu (cel mult pot bănui :D), decât probabil, Ştefan, care s-a lămurit de când mi-am scos apa din rucsac şi mă mâna cu băţul la deal. Foarte bun ceaiul din termosul lui Marian, incredibil ce bine mi-a prins. Merci Cosmin (băiatu cu prăjitura – el a cărat-o până sus) şi Alina că mă tot aşteptaţi pe traseu (vă opreaţi să vedeţi dacă-s în spate – crecă de cele mai multe ori nu eram, dar hai mai bine să spunem că eram :D) şi mulţumiri tuturor 19 în frunte cu al 20-lea, ficiorul consătean ca să spunem aşa plus doamna de la cabană. Am vrut să fac nominalizările dar tare mi-e teamă c-o să uit pe cineva şi nu-i frumos. Să nu uităm şi prăjiturile (3 la număr: ghimbir, morcovi, nucă – o prăjitură în caz că vă tentează, vişine – a doua, mere – a treia) deşi mă aşteptasem să fie 4: am reţinut ceva şi de cea cu brânză de la Ucam nu?!?

Mi-a plăcut mult la cabană. Condiţiile au fost mult mai bune decât în tura precedentă, mi-a plăcut c-a fost cald (prea cald ar zice unii sau..unele?! :D), mâncarea foarte bună şi peisajele extraordinare şi de data asta (mereu altfel). Învăţătura de minte din tura asta: să îmi iau pentru două zile, nu doar 2 perechi de haine, ci 3 că s-ar putea să mai urcăm şi de la cabană încolo. Cine s-ar fi gândit? Ei, dar de data asta, mânată tot de Mihai cu băţul, de la spate, am urcat frumuşel la aproape 2000 m deşi, din nou îmi venea să nu mai urc (noroc că am avut şi eu un băţ) de teamă că n-o să pot coborî. Ne-a prins noaptea dar de sus am văzut stelele (moment romantic). Am coborât cu frontala şi băţul (un pic cam greu şi la coborâre).

A doua zi am urcat din nou dar nu până pe Platoul Scărişoarei, ci până la bază pentru că, fiind abrupt, ziua coborârea ar fi fost şi mai horror asta ca să nu spun că efectiv nu am mai putut urca de…oboseală. Urcasem pentru poze (picasa 1 şi 2), am încropit ad-hoc o şedinţă foto cu Adriana. La un moment dat ne-am hotărât să rămânem mai mult sus, aşa de dragul peisajului. Am coborât apoi lejer, în linişte (fără parazăpezi, bocancii şi şosetele mele au gustat puţin zăpada).

Acestea sunt tancurile mele de care-s foarte mândră. Nu m-am udat în ei deşi am mers mult prin zăpadă, nu am transpirat, sau mă rog, materialul din interior face pielea să respire şi nu lasă piciorul ud şi dacă am avut şi şosete bune de lână a fost chiar ok.  Sper să mă ţină mult şi bine. Le-am cumpărat de la mormota.ro, au depozit în Cluj-Napoca pe Str. Maramureşului, nr. 102 (nu scrie nimic, e o curte, sunaţi la poartă şi în stânga e o uşă şi acolo e o „cămăruţă” de depozitare echipament de munte).

Ca şi concluzii:

Nu ai cum să ştii ce implică un lucru până nu ţi se oferă (sau cauţi contextul) de a-l realiza. Mă bucur nespus că am ieşit din zona de confort (e mult mai simplu să ieşi lela prin oraş în weekend, să stai în casă la căldură, să citeşti cărţi, să te întâlneşti cu prietenii sau să mergi la diverse evenimente în oraş) decât să urci pe munte iarna. Dincolo de efort, a fost (şi este) o plăcere (îmi vine să zic dureros de dulce).  Am redescoperit ceva ce-mi place: să petrec timp în natură, timp în care uit de orice. Când mă întorc de la munte sunt fresh, cu mintea limpede şi foarte bine dispusă deşi cu febră musculară la purtător. Motivaţia de a merge în ture pe munte: îmi plac lucrurile grele. Grele deci nu uşoare. Mai trebuie să alerg (sau să merg la sală pentru că alergatul nu mi-a plăcut niciodată habar n-am de ce) tot pentru că sunt activă. Alergatul e greu dar cică el e primul semn de primăvară.

În alt context aş fi zis că primul semn de primăvară e picnicul. Cum intuiţia mea remarcabilă îl anunţa încă de anul trecut, acum nu mai rămâne decât să se întâmple. Sau nu.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s