Perle despre cafea: naivitate 3 în 1

Naivitatea e asta: până nu de mult credeam că pliculeţele Nescafe Strong sau Classic 3 în 1 (şi de altfel toate pliculeţele de cafea 3 în 1) reprezintă de fapt 3 cafele într-un plic, mă rog, cum ar veni, 3 cafele, sau altfel spus, 3 bombe alimentare pline de calorii. Când colo, cei trei sau cele trele😀  într-un plic sunt: cafea solubilă, zahăr, lapte praf.

O naivitate conexă pe care n-o s-o uit: una din colegele mele, descoperise abia cu câţiva ani în urmă că maioneza se face din ouă. Mda. Să revenim la cafea.

Constatarea a venit după ce băusem deja 2 pliculeţe de Nescafe, vezi doamne, 6 cafele (pe dracu) şi uite ce fresh sunt şi parcă nu chiar aşa de agitată😀 Da, da, da.

Ar fi interesant să testez un astfel de pliculeţ 3 în 1 în adevăratul sens al explesiei, 3 în 1. Eu nu beau energizante şi pliculeţele astea le preţuiesc (şi nu prea de fapt în varianta în care există acum) şi le păstrez pentru zilele negre când rămân fără cafea în casă şi mi-e lene să cobor să-mi iau cafea normală (de obicei o beau amară, suficient dar nu şi necesar, cu lapte). M-aş bucura ca dintr-o naivitate să se nască un produs (ştim că o bună parte din invenţii au fost create datorită unor greşeli), deci vă zic, nu m-aş mira să apară. De fapt, din toate bombele calorice eu prefer Nescafe (detest Elite, Lafesta – ce-i aia?!). Poate produsul există deja şi n-am eu cunoştinţă de el. Tot ce e posibil. Socialmente vorbind, vă rog să-mi semnalaţi😀 Vreau un pliculeţ diferenţiator. Îi solicit existenţa pe piaţă în calitate de consumator! (asta îmi aminteşte de alt exemplu, conform proverbului foarte popular: „copilul are nu plânge, nu suge” când la magazinul (hai să-i spunem ABC-ul) de unde mai cumpăr eu chestii că e aproape de casă, nu  aveau apă plată Aqua Carpatica (site/facebook/twitter), moment în care m-am încruntat un pic. Aveau numai minerală (pardon, carbogazoasă sună mai bine). No, thanks. Şi m-am plâns eu frumos că doresc apă Aqua Carpatica plată şi au adus tantile de la magazin.  Plângerea a survenit după ce am căutat mai multe zile la rând apă fix la acelaşi magazin. Probabil le-am disperat pe vânzătoare, dar ce să fac? Gura mea ce să bea?  S-au prins doamnele că nu scapă de mine (de unde să car eu apa, din depărtare, să-mi rup braţele?)  (şi au comandat şi Andra a fost fericită :))). M-am bucurat să ştiu că nu se ceruse dar au adus pentru că am cerut eu. Cam aşa sper să se întâmple şi cu pliculeţele de cafea.

Eu le detest pe astea 3 în 1, ele sunt soluţii de provizorat, în schimb îmi place că torn praful în cană şi peste, apă fierbinte şi gata cafeaua, pim pam. Mirsemele de rom, alune, vanilie şi alte variaţii mă lasă rece (vanilia, mai ales). Sunt groaznice dar le beau ca să rămân trează (o altă soluţie mai e guma de mestecat).

Oricum ar fi, acest pliculeţ 3 în 1 (îmi aminteşte de sintagma „genială” … de 3 ori femeie – bleax adică) l-aş folosi ca panaceu pentru zilele negre.

Acum trăiesc una din acele zile şi îmi vine să blestem pliculeţele. Ar fi mai simplu să cobor, nu, să-mi iau cafea normală?!

3 in 1…I don’t think our relationship is healthy.

3 gânduri despre „Perle despre cafea: naivitate 3 în 1

  1. Pingback: Pulpe inferioare sau superioare? | Dar vai!

  2. Pingback: Cu ce inlocuim cafeaua bauta dimineata? | Dar vai!

  3. Pingback: Surpriza de la Aqua Carpatica « Dar vai!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s