Coşmarul lui Darwin

Am văzut alaltăieri seară un documentar interesant la Cinema Victoria. Un documentar premiat, despre selecţia naturală, pe cât de interesant, pe atât de trist şi mai ales despre distrugerea societăţii africane tradiţionale. Iniţial mă gândeam că e vorba de ceva mult mai ştiinţific, când colo, nu neapărat. În documentar se spune că în 1950 cineva a „aruncat” în lacul Victoria (al doilea lac al lumii şi cel mai mare din Africa – am mai scris un articol despre Africa) oferind astfel speciei (bibanul de Nil) condiţiile prielnice pentru a se adapta. Printre condiţiile prielnice mă refer la cele peste 200 de specii deja existente în lac. Din păcate acest biban de Nil le-a ucis pe toate şi a distrus indirect viaţa multor oameni din Tanzania de Vest.

Astfel: cantitatea de peşte a scăzut dramatic (speciile „vechi”, autohtone), punând în pericol viaţa oamenilor care stau să moară de foame. Deşi pescuitul e sursa cea mai importantă de venit, oamenii nu au gustat niciodată acest peşte: bibanul de Nil. Nu au acces la el deşi îl prind  din cauză că e foarte scump. Bibanul de Nil, peşte exotic, de miliarde de dolari împreună cu alte specii de peşte (fileul de peşte din Tanzania) sunt exportate în proporţie de 25% către pieţele din Uniunea Europeană. În timp ce industria piscicolă îşi continuă destinul implacabil (o producţie de 500 tone de peşte în Mwanza), oamenii mor de foame. „Civilizaţia” şi supravieţuirea speciei mai puternice.

Documentarul analizează zona din jurul lacului Victoria unde oamenii muncesc şi trăiesc cu mai puţin de un dolar pe zi. La polul opus sunt oamenii politici tanzaniei, funcţionari europeni şi piloţi (în mare parte) ruşi care aduc arme în Africa şi se întorc cu avioanele pline cu peşte încât stau să se prăbuşească din cauza încărcăturii.

Revenind la oamenii săraci din jurul lacului Victoria, vedem cum ei nu beneficiază, nu se pot hrăni cu fileu de peşte. Lor le revin resturile, peştii cu viermi aruncaţi din camion într-un „cimitir al peştilor” de unde sunt pescuiţi în ligheane transportate pe cap, spre a fi gătiţi. În ultima poză vedeţi cum. Peştele alterat (cu toate că e fiert mult timp înainte de a fi consumat) le provoacă durere de burtă, diaree, când scormonesc printre atâţia şi se întâmplă şi să plouă, aerul afectează ochii (o femeie rămăsese fără un ochi). Conservele (cutiile de tablă de la peşte sunt topite şi cu aerul acela se droghează copiii care ajung să doarmă zile în şir fără a pute fi treziţi. Astfel nu se mai trezesc, nu mai sunt nevoiţi să se bată cu ceilalţi pentru mâncare, sau chiar să fie omorâţi din diverse motive.

Pescuitul e principala sursă de trai (pentru bărbaţi) iar pentru femei prostituţia, mai ales după ce au rămas văduve. Când vine vorba de pandemia de HIV/SIDA, Africa se confruntă cu un duţman teribil. Rata infecţiei cu HIV creşte în continuare adăugându-se la sărăcie şi subnutriţie, care fac deja ravagii, desfigurând vieţile oamenilor. Mai ales în relaţiile heterosexuale, SIDA e o problemă ce ţine de regula F.A.P: Fidelitate-Abstinenţă-Prezervativ.

M-a impresionat faptul că deşi e vorba de o mare bogăţie, peştele şi de o adevărată industrie piscicolă, lacul Victoria e înconjurat de sărăcie şi una din cele mai mari probleme e lipsa forţei de muncă specializate din domeniile medical şi social. E un cerc vicios. Copiii născuţi în familii sărace sunt şi devin la rândul lor săraci. O altă problemă ţine de educaţie.

Ce m-a impresionat: viaţa copiilor străzii care dorm efectiv afară pe ciment pentru că nu au unde, cum fetele se tem de pericol şi stau cu băieţii mai mici pentru că de cei de vârsta lor sau mai mari le e frică că o să le molesteze.

Acolo nu există doctori, sunt oameni care mor pe capete în apă (unuia îi fusese smuls un picor de un crocodil şi nu a mai fi putut salvat). De transportat altundeva nici nu se punea problema. După ce mori, preţul se schimbă (transportul morţilor întotdeauna a fost scump – nu înţeleg de ce).

M-a impresionat cum ruşii, ingineri şi piloţi (unii) neagă faptul că duc în Tanzania arme (trafic ilegal) care ajung ulterior în ţări precum: Angola, Zair, Liban sau Congo. Sunt arme de război, echipamente petroliere. Asta în loc de ajutoare umanitare (care sosesc dar foarte rar). Cele de care îşi amintesc localnicii sunt cele de la UNHCR (în documentar se repetă ideea că majoritatea avioanelor care aterizează în Tanzania, atât din Europa cât şi din restul lumii vin goale in (ceea ce evident, e fals pentru că majoritatea fac trafic ilegal cu arme de foc importate apoi către alte ţări din Africa).

La întrebarea de ce nu opresc europenii afluxul de arme către Africa, prevenind astfel moartea a milioane de oameni? Africa dă viaţă Europei, zice un pilor rus. De Crăciun, copiii din Angola primesc arme iar europenii primesc la rândul lor struguri aduşi în schimb, din Johannesburg. Ăsta e trocul.

Charles Darwin (1809-1882), om de ştiinţă englez a publicat lucrarea „Originea speciilor” pin selecţie naturaşă, în anul 1859 şi studiul „Originea omului şi selecţia sexuală” în care conchide că omul are acelaşi strămoş ca şi maimuţa. Combătut de Biserică ş de numeroşi oameni de ştiinţă, el a revoluţionat cunoaşterea şi istoria vieţii. Citez cumva offtopc dar nu chiar din „Enciclopedia loazelor, a rebelilor şi a altor genii” (de Jean-Bernard Pouy, Serge Bloch şi Anne Blanchard) că nu se ştie când o să mai scriu despre asta😀

„Darwin s-a bazat, în munca sa, pe ceea ce a văzut în timpul expediţiei pe Beagle şi pe ceea ce citise. Cunoştea pe de rost cele 36 volume de relatări despre călătoria întreprinsă în America de către un neamţ, Humboldt. Darwin l-a citit şi pe francezul Lamarck, cel care a creat cuvântul „biologie”. Datorită lui Lamarck a ajuns el la convingerea că Pământul şi speciile au evoluat „lent”. Darwin a verificat această teză în America latină , unde a descoperit, la mai mică sau mai mare adâncime, fosile sau schelete de animale preistorice. La vremea respectivă, mulţi considerau că aceste rămăşiţe erau dovada faptului că nişte catastrofe, asemenea Potopului despre care pomeneşte Biblia, au dus la dispariţia brutală a speciilor”.  […] Forma unui cioc, grosimea unor blănuri sau lungimea unui gât se modifică în timp. Motorul acestor modificări, scrie Darwin, este selecţia naturală.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s