Aveţi (şi alte) întrebări?

Răspuns: Da, am câteva, dacă îmi permiteţi, însă ele nu au o legătură imediată cu jobul: cred că ar merge să fie adresate persoanelor creative (angajatorilor sau anumitor angajaţi din diverse departamente care susţin interviurile pentru că se poartă mai nou) care susţin interviul.

Aceste întrebări pot fi adresate, ba chiar, cred că sunt foarte potrivite  pentru joburile în care creativitatea angajaţilor (viitorii candidaţi la interviu)  is a must şi presupunând că ţi-ai făcut tema de acasă (ca şi candidat cam asta ar trebui să faci) şi nu prea sunt lucruri „noi” de aflat despre companie, sau sunt dar tocmai de aceea se păstrează pentru finalul interviului ca să aducă o notă de „prospeţime” faţă de ceea ce ştiai deja până atunci.

Acest tip de întrebări s-ar potrivi angajatorilor (da, adresate de către candidaţi)  care au nevoie de o persoană creativă în departamentul companiei (pe care o conduc sau nu – compania, nu persoana) astfel încât nu se prea poate concepe ca ei înşişi sau ele însele să nu fie nişte persoane creative şi atunci întrebările ar fi (am exclus varianta oamenilor de HR, pentru că aici creativitatea nu-i un must şi pentru că de multe ori, departamentul de HR sau firma consultantă de HR nu e implicată absolut deloc la partea de recrutare de personal):

1.  Vă credeţi o persoană deşteaptă? De ce?

2. Dacă v-aţi putea întoarce în timp, în orice perioadă din istorie, care ar fi aceasta şi de ce? (în cartea de care vă pomeneam mai devreme, autorul schitează un răspuns absolut formidabil care mi-a dat mult de gândit).

3. Ce cărţi sunt nocive pentru dumneavoastră?

Asta pe lângă întrebările soft adresate într-o manieră combinată, când la început, când la sfârşit, când cum, tot de către candidaţi:

Care sunt cele mai importante 3 criterii în funcţie de care selectaţi o persoană pentru acest post?

V-am creat o impresie bună? (feedback-ul e sfânt)

Ce admiraţi la companie?

Poate întrebările par îndrăzneţe, ca să nu spun chiar, obraznice, dar, din punctul meu de vedere nu sunt (obraznic ar fi de ex dacă ţi se pune o întrebare care poate să ţi separă deplasată şi fie să nu doreşti să răspunzi (şi eschiva este un răspuns), sau să doreşti şi să răspunzi obraznic, gen (am anunţat că acesta e un răspuns din ăla): Dacă aceasta e o întrebare, acesta e un răspuns.

În acest post este vorba de o situaţie ideală (zic eu) de tipul win-win, în care fiecare îşi face tema legată de celălalt din faţa lui cu care discută. Candidaţii ar face bine să afle cât mai multe despre compania pentru care aplică (cu atât mai mult cu cât sunt chemaţi la un interviu care presupune timp până la urmă care presupune bani) în timp ce angajatorii pot adopta o altă atitudine faţă de candidaţi, să afle mai multe informaţii despre ei, să încerce să îi cunoască şi să facă interviul mai „uman” decât să-l considere o pură găselniţă administrativă,  să afle prin anumite întrebări care e „profilul candidaţilor”: de la cum îşi petrec timpul liber, la ce cărţi citesc, la ce seminarii, traininguri, conferinţe, workshop-uri, webinarii, etc participă şi care sunt ultimele noutăţi aflate în domeniul pentru care aplică.

Mi se pare important ca angajatorii să fie mai interesaţi de personalitatea candidaţilor la interviu (să spunem că nu a tuturor dar a celor „vizaţi”)  dar mai ales de caracterul lor  (pot avea şi personalităţi „şterse” dar să-şi facă treaba foarte bine, etc şi atunci lucrurile ar trebui reconsiderate), să afle despre ceea ce îi caracterizează pe ei ca oameni nu doar din punct de vedere profesional, ci şi personal (ce le place, ce îi pasionează, ce îi motivează, ce planuri, obiective au), să se intereseze de ei în sine, mai mult decât ei ca hârtii, ca şuruburi sau piuliţe care învârt rotiţele şi care fac la rândul lor ca mecanismul să funcţioneze mai departe.

Apoi se poate trece cred, la interviul propriu-zis, la partea interesantă (sau nu) pentru ambele părţi.

See here another 2 great questions (îmi saltă inima de bucurie când văd astfel de articole, semn că nu toată lumea gândeşte la fel)

Later edit: agasând-o un pic pe Olga pe facebook (i s-o fi pus pata pe vreun contabil, poate) iată ce zice şi ea 😀 (e cu cenzură, daaa că unde ne credem aici?!)

Later edit 2: interviul prelung ca să dezvolt ideea Olgăi probabil se referă la partea teoretică şi partea practică (la unele interviuri e nevoie de ambele deşi tot practica e cea mai importantă după cum ştim cu toţii) dar eu vorbeam despre cea teoretică ce poate fi privită atât într-un mod serios dar şi într-unul ludic, ce ţine de imaginaţie, de acces la conţinut prin formă fix din simplul fapt că oamenii nu ştiu cum să vorbească. Nu mi se pare o pedenterie inutilă, ca să zicem aşa :)))) unde  – PEDÁNT, -Ă, pedanți, -te adj.s. m. și f.

 1. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Cu pretenții de erudiție și de competență deosebită; meticulos; minuțios peste măsură; pedantic, pedantesc. 2. S. m. și f. Persoană care face mereu paradă de erudiția sa și care supără prin minuțiozitate exagerată în lucruri neînsemnate; persoană deosebit de meticuloasă. – Din fr. pédant, germ. Pedant.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s