Inventarul păpuşilor din Sibiu şi a altor jucării

Acasă, în Sibiu, are loc, printre multe altele, întâlnirea cu biblioteca şi jucăriile. În bibliotecă zac cărţile de la Filosofie, Literatură română şi străină, în dulapul din cameră din lemn de nuc bătrân, în loc de haine, după ce-am plecat noi, sunt tot cărţi. Deschid uşa dulapului şi mă întâlnesc dintr-o privire cu Poveştile fermecate ruseşti (1) şi (2) (favoritele pe care mi le citea taica meu şi pe care săracul cred că le-a repetat de zeci de ori sunt Ivan Ţarievici şi lupul cenuşiu şi Ivan – fecior de ţăran şi balaurul🙂 Oare ştie cineva despre ce vorbesc? Le-aţi citit? Că eu m-am trezit că vreau să le recitesc. Îmi pare că astea-s poveşti foarte faine, culese din cărţi rare. Numa zic 😀

Făcusem o pasiune pentru Ivan, ce să-i faci? Dup aia mai văd aliniat, volumul pătrat, alb, cu o copertă groasă, cartonată cu Fabulele lui Lev Tolstoi, mai bine zis „Furnica şi porumbiţa”  (când ne dădea învăţătoarea de citit ştiu că acasă nu voiam şi plângeam când trebuia să citesc dar n-o prea înduplecam pe mama. Nu chiar de pe atunci). Trebuia să învăţ (şi să) citesc odată. Şi apoi, cărţile mari cu nişte ilustraţii de miloane: de A.S.Puskin „Basmul cu pescarul şi peştişorul” şi „Basmul cu domniţa adormită şi cei şapte voinici„; Pana lui Finist Şoimarul (grafică), „Prin ţinuturi îndepărtate” de Ghenadi Sneghiriov, Nikolai Ospipov ” Din lumea vrăjită a plantelor„, Povestind copiilor de K. Uşinsk

Şi acum, să vp povestesc despre păpuşi. Când ajung acasa, unul din lucrurile pe care le fac, e să scormonesc dulapurile, cutiile, sertarele, să văd ce mai e nou (nou adică vechi dar nou pentru că îl redescopăr eu).

Noi sunt jucăriile vechi, păpuşile pe care culmea, n-am reuşit să le distrug, asta pentru că deja aveam peste 10 ani când mă jucam cu ele. Nu vă închipuiţi nici prea mulţi peste 😀

Meet Emma, păpuşa mea preferată.

Pe ea o respectam într-atât încât, vă rog să mă credeţi că nu i-am despletit codiţele nici măcar o dată. Avea o coafură aşa interesantă că practic părul împletit reprezintă de fapt doar două suviţe din lateral, mai consistente. Deci nu era tot părul împletit. Îmi era frică şi ce-i drept că dacă o să o văd cu aşa puţine fire fluturând prin părţi, n-o să-mi mai placă de ea (un fel de chică, dacă mai ştiţi, ca #pevremea mea, pe care o purtau copiii mici sau adulţii vai de capul lor). Era la modă. La fel cum era la modă să ai în maşină, în spate, cu vedere înspre lunetă, căţel din ăla cu capul bălăngănindu-se în toate direcţiile. Am dezbrăcat-o în schimb pe Emma. Pe sub acest „costum”, ea are un fel de material galben carea ţine la un loc mâinile, picioarele, gâtul şi capul. S-a păstrat incact şi ăla. Între timp freza i-a devenit mai ciufulită, din cauza schimbării domiciliului: mutarea din dulap în diverse cutii.

Ea este o păpuşă deosebit de frumoasă. Un fel de păpuşă atrăgătoare. Cu care te joci aşa, selectiv. Un fel de prinţesă. Tot cu părul ei mă jucam mai mult. Se pare că aveam o problemă cu părul păpuşilor. Poate pentru că eu eram tunsă scurt, gen băieţoi. În sfârşit. Nu ştiu ce nume i-am dat. Cred că Sanda dar nu sunt sigura. Cred că nici nu avea nume de fapt. 

Această păpuşă cu păr scurt e împopoţonată de bunica mea cu tot felul de chestii (un pic cam prea multe). Cred că are şi strabism şi e desculţă (bunica i-a confecţionat în schimb şi chiloţi, că dacă o scapi ca din greseală, o întorci cu capul în jos sau o arunci în aer, să nu ai niciun contact vizual cu părţile ei intime). Se pare că mie mi-a revenit (fiind cea ma mică) cea mai mare păpuşă din cele „costumate” de bunica mea cu cratinţe (auu, cacofoniaaa!!). De aceea, în calitate de mezină şi nepoată, îl revendic şi pe Tudor Gheorghe, aka Henk, să fie clar. O păpuşă despre care aş putea zice că-i păpuş sau o păpuşă căreia i-a fost nhibată partea feminină prin freza cu păr scurt.

Pe ea, de mai sus, n-o cunosc. Habar n-am cine e.

Păpuşile Barbie erau un fel de păpuşi de lux, dacă ştiţi cum zic. Trebuia să am grijă maximă de ele când mă jucam, să nu le schilodesc, erau extraordinar de preţioasă ca şi când ar fi fost de aur, un fel de zestre a copilăriei. Barbie Marine mă fascina, nu ştiu cum să spun. În aceeaşi serie cu ea ma era una cu roz, cu părul întins care e la Anca şi încă una care nu mai ştiu cum arăta  plus Ken, bărbatul fatal, într-un costum alb, gen Elvis Presley. Celeilalte Barbie dn poză, cu roşu, îmi plăcea să îi împletesc şi despletesc părul că era ca o sârmă dar mai ales să îi sucesc capul. Barbile mele sunt/erau originiale, din Franţa, că ştiţi, #pevremea mea erau multe fake-uri iar eu eram o privilegiată să am şi alte anexe, pe lângă păpuşi: tacâmuri pentru masă, masa cu scaune (sunt la sora mea în posesie, farfurioare, haine de schimb- inclusiv rochie de mireasă, pantofi, pălării, bicicletă (cu ghidonul în altă cutie şi de aia n-am mai făcut poză) cu portbagaj demontabil pentru bicicletă. Pe lângă păpuşile Barbie avem şi un animal de companie, câinele fidel (majordomul canin). L-aş putea posta pe Facebook, ca animalul meu de companie :))))

Tot din categori animalelor face parte şi my little pony. El are o casă întreagă care e în pivniţă. Şi cu el m-am jucat o grămadă. I-am tot decorat casa cu diverse obiecte, o căsuţă gen cutie cu mâner care se desface. La un moment dat din bucătărie ajunsesem să creez baia şi invers (o substituţie bolnavă, dacă ne gândim puţin), din sufragerie, camera de zi, etc.

Pe asta mică de se învîrte la acţionarea prin împingere a butonului o am parcă de la un meniu McDonalds (#pe vremea mea, un lux) şi ce mă amuza la ea era atunci când „zbura” din suport, semn că unele lucruri fixate undeva aveau până la urmă propria lor mobilitate, dacă e s-o luăm aşa.

Mai sus, observaţi grădiniţa. Preferata mea era negresa, bineînţeles. Ei  îi scoteam papucii şi îmi băgam degetele arătătoare în ei şi imitam un fel de mers. Pe cea blondă, mică, cu părul prins cu o rafie albă o cheamă Kitty. Ea este „puiul” păpuşilor Barbie de mai sus. Cea din marginea din dreapta e cu ceva nisip, deci mică, îndesată şi grea. Pe cealată blondă, când nu era cuminte o trăgeam de codiţe (ceea ce se întâmpla destul de des -> tendinţe masochiste timpurii).

În categoria celorlalte jucării intră Donald Duck care ţine uşa de la sufragerie, o panteră mică roz, pe post de prinzător la perdea (?!), porcuşorul Piglet din Winnie the Pooh, un şoarece de la Samiroaica, 2 fraţi ursuleţi cam îngălbeniţi de vreme -> necesit[ cosmetizare înainte de orice apariţie publică, un leişor de pluş, ursuleţul dn hol, pălărioara (sombrero de la Emmanuel din Mexic cu anexa o tequila pe care am băut-o într-un moment de slăbiciune sau sete maximă) şi cam atât.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s