Cizme de la BB Shop din Mărăşti Cluj

Am întrebat-o întâi pe Diana de unde să-mi cumpar cizme din Sibiu şi ea a fost foarte draguţă şi mi-a recomandat aşa:

Dintotdeauna ştiu că există o problemă cu tenişii, adidaşii (pe care îi făceam praf după un sezon, maximum două), pantofii de banchet, pantofi de nuntă, papuci de alte feluri, etc în Sibiu. Niciodată nu găseam ce-mi doream şi probabil printre primele compromisuri pe care le-am făcut au fost în favoarea încălţămintei.  Singurul magazin pe care mi-l amintesc acum e „Panda” de pe Centru şi chinezăriile de magazine de pe Mihai Viteazu’, în care includem şi „Leonardo”, îmi pare rău pentru comparaţie (da, am avut şi de acolo nişte sandale albe, când eram mai mică şi culmea e că pe alea le-am nenorocit într-un timp mai lung). De fapt constat că aşa păţesc cu încălţămintea care fie nu-mi place şi rezistă mai mult decât aş vrea eu sau de care vreau să scap. Ca în povestea cu papucii lui Abu Cassem.

Aşa că ieri, picioarele mele n-au mai avut răbdare şi degetele m-au alarmat printr-un un soi de îngheţ subtil,  aşa că m-am entuziasmat selectiv şi am făcut pe dracu în patru şi am ajuns la magazin pt 30 de minute şi mi-am cumparat o pereche de cizme de la BB Shop din Cluj din Mărăşti.  Fufi Andreea mi-a recomandat un magazin foarte ok, chiar aproape, în cartier şi chiar modelul pentru că … i-am explicat cam ce caut 😀  Mai lipseau să-mi fie livrate la domiciliu şi aia era. Asta e o fiţă, a nu se lua în calcul.  După modelul ipotetic al cizmelor, acasă mi-a mai fost livrată o sticlă cu apă plată, cu taxi. Un altfel de curier a rămas cu buzele umflate. Nu l-am plătit (nu mi-a trecut prin cap aşa ceva). Mă gândesc să-i mulţumesc cumva pragmatic. 

Cu o zi înainte, mergând eu frumuşel cu taxi în căutarea magazinului, am aflat de la taximetrist de e o fabrica de încalţăminte (ştiţi, informaţiile alea pe care le afli pe sub mână, cum îmi place mie să zic + îi ador pe unii taximetrişti pentru că am impresia că ei sunt cei mai informaţi oameni legat de ce se întâmplă în oraş, ei au pulsul) care produce modele pentru „mari” case de modă, situată pe Martin Opitz, fosta stradă Feteşti, la colţ cu (îmi plac colţurile, no matter what) Strada Bujorului (pe lânga Real, adică la dracu în praznic) şi că e o clădire cu o poartă unde e agăţat orarul (cel ciudat). Taximetristul a zis că şi fiica lui de acolo îşi cumpără încălţămintea. Concluzia: mă amuză cum unele fufe (aşa generic şi nesănătos vorbind) se cred interesante cu cizmele/pantofii lor de „firmă, vai thu, iote ce mi-am luat!” (falsificati şi în editie limitată, adică…nebranduiţi mai bine zis) dar de fapt le-au luat de la fabrica de pe colţ, la un sfert de preţ din valoarea lor adevarată sau chiar şi mai puţin dar vai…cum să recunoască aşa ceva sau cum să dea mai departe informaţia? 🙂 Oricum, ele nu prea contează, numa zic că mă amuză.

Modelul de cizme  (culmea, al meu nu e pe siteul care încă nu e închis :)) pe care mi l-am luat de pe o zi pe alta, fără să caut altele este ăsta dar varianta pe negru şi fără defectele din fotografie. Modelul meu, îmblănit, mai are încă 2 catarame discrete şi e o combinaţie de piele simplă şi piele întoarsă. Îmi place că au talpa groasă, deci numa bune pentru când o să fie apă, ninsoare şi sunt  zdravene, dintr-o bucată, cum ar veni. Bune de târâială, de mers rapid pe jos oricât şi foarte ok (mi-au plăcut şi unii bocanci din magazin). Iar pe restul perechiilor (perechea  maro cu o cizmă cu fermoarul blocat mi-o repară tata, că aşa se întâmplă micile nenorociri feminine atunci când nu ai vreun bărbat prin preajmă şi deşi m-am gândit să tai cizma cu foarfeca pe jumătate, am zis să nu o omor prin tăiere şi spintecare, asta după ce le-am aruncat de rele, urâmnd să le port apoi drept bune) le aşez frumos în cutie şi când sunt cuminţi, le bag şi pe ele în seamă şi pe bărbaţi sub tocul lor :))) (aceasta este o metaforă, desigur!)

Ah, da la magazin au şi modele pentru bărbaţi, nu tocmai îngrozitoare, ba chiar ok unii şi la preturi decente.

Later edit: say Hi, these are my new best friends 😀

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s