Un film vazut si altul nevazut

Din categoria filmelor vazute e Fight Club. Am dat un search in mail si-am gasit o prezentare. Stiam c-am scris ceva despre Fight Club. Mi-am amintit de film datorita statusului celor de la Bookblog: ” You are not your problems”.

In 2007 se pare ca eram deja cam absenta pe la semiarii. Sa faci 2 ani intr-unul (anul 4 in anul 3) si sa si muncesti, ei asta nu-i o treaba simpla 🙂

Filmul 2046 nu-mi amintesc sa-l fi vazut. De fapt patesc cu multe filme asa. Nu-mi amintesc de ele sau pur si simplu nu le vad pana la sfarsit si atunci le clasific ca nevazute. Dar despre lipsa de amintire a lor, o sa revin cu alta ocazie, cu o explicatie despre memorie din „Muschiul mental”

Uimitor „k”. Oribil. Mdeah, eram cumva aeriana…

In atasament am scris:

Tema filmului Fight Club, regizat de David Fincher, se concretizeaza in ideea ca avem nevoie de violenta ca sa ne trezim. E un film salbatic care socheaza, as zice, o dovada uimitoare ca lupta, furia, dezamagirea siresentimentul nostru ne uneste cu lumea intreaga. Traim intr-o lume din ce in ce mai deranjabila (si extrem de deranjabila) la violenta fizica, psihica si culturala. Avem o cultura care a incercat sa delegitimeze prin toate mijloacele orice forma de violenta.

Fight Club prezinta sentimentul vietii ce se scurge din tine aratand instantanee din monotonia rutinei unui personaj. Adunatura de povesti din Fight Club il au in comun pe Brad Pitt (personajul e Tyler Durden). In film, Eduard Norton (numele lui nu e dezvaluit, e ciudat ca e trecut in anonimat) si Pitt sunt aceeasi persoana. Primul e un tip ok, genul de om decent. Al doilea e alter-ego-ul lui, Tyler Durden, « partea din tine care nu-si refuza nimic », tipul instinctual, plin de sarm, de curaj, fara nici un fel de nevoi materiale care sa-l faca sa depinda de societatea in care traieste, ascet in masura in care traieste in interiorul unui sistem in care crede si totusi nu e subjugat de acesta.

Vorbeam mai sus de violenta. S-ar zice ca personajele se bat fara rost. Ca sa cunosti cu adevarat o persoana, trebuie sa te bati cu ea, cel putin asta sustin unele arte martiale. Nu consider ca Fight Club contine violenta fara rost, nici macar atunci cand lucrurile incep sa sara in aer. Toate bataile din Fight Club servesc doua scopuri : primul e cunoasterea de sine, cum spune la un moment dat Tyler (naratorul cat si Tyler se bat cu tatii lor pe care nu-I cunosc) iar al doilea e dorinta oamenilor de a comunica cu alti oameni. Ca sa putem vorbi de Fight Club e necesar sa-i cunoastem regulile. Prima regula: nu vorbesti despre Fight Club; a doua regula: NU VORBESTI despre Fight Club; a treia regula: cand cineva striga sa te opresti, lupta se sfarseste; a patra regula: doar doi barbati se lupta; a cincea: o singura lupta odata; a sasea: fara tricouri, fara pantofi; a saptea : luptele vor continua atata timp cat e necesar; a opta si ultima regula: daca asta e prima noapte la Fight Club, atunci va trebui sa te lupti.

Finalitatea acestor lupte nu consta in faptul de a castiga sau de a pierde, deoarece atunci cand lupta e gata nimic nu este rezolvat. S-ar parea ca este vorba despre o trezire, un fel de « get you’re self togheter ». In film, se poate vorbi de interferenta a doua lumi, a doua planuri intrucat tot ceea se petrece e la granita dintre vis si realitate (un exemplu concret il reprezinta scena in care Tyler isi face aparitia in avion). Norton sufera de insomnie, motivul perfect sau chestiunea de amanunt care il face sa nu sesizeze ca intalnirea cu Tyler, the « night person » ii schimba complet ciclul existential.

Am vorbit despre Fight Club fara a-i da insa o definitie. Fight Club e un fel de organizatie terorista responsabila de numeroase acte de vandalism, un club de box underground (cum spune Tyler, la un moment dat « Cladirile sunt goale. Nu omoram pe nimeni. Ii eliberam. Daca vrei sa faci omleta, spargi oua.”).

Fight Club nu e un mod de viata pentru ca aici lucrurile nu se rezolva, poate pentru ca personajele sunt prea “stricate” de societate si viata pentru a mai putea functiona ca oameni normali. De aici si replica (asta-mi place foarte mult) lui Tyler: “We are buy products of a life-style obsession : mureder, poverty, crime.” Tocmai de aceea, Tyler cauta o cale sa-i schimbe viata lui Ed, propunandu-i un fel de filosofie proprie, bazata pe ideea ca “The things you own end up owning you” si “Reject the basic assumptions of civilization, especially the importance of material possessions.” Ideea e ca trebuie sa uiti ce stii sau mai bine zis ceea ce crezi ca trebuie sa stii, odata intrat fiind in Fight Club. Faptul ca Tyler incearca sa controleze totul, faptul ca isi construieste o armata in care el are incredere, prin faptul ca incearca experiente noi de viata, acel feeling de “let go” ( crearea de explozibil plastic printr-o reteta ingenioasa : amestecul de acid azotic cu acid sulfuric intr-o baie de gheata, la care adauga apoi glicerina si rumegusul), accidentul de masina intentionat produs, toate aceste lucruri, il situeaza cu o treapta existentiala superioara fata de cea a lui Norton si sentinta enuntata de acesta o confirma : ” Quit your job. Start a fight. Prove you’re alive. If you don’t claim your humanity you will become a statistic. You have been warned- Tyler”.

Pana si Marla, nimfomana narcomana cu tendinte sinucigase, intruchiparea vulgaritatii si a degradarii e mai libera intr-un fel decat Norton. La inceputul filmului, naratorul spune ca Marla e o mincinoasa, a faker, a tourist care frecventeaza acele „support groups ” ca si Norton iar minciunea ei reflecta minciuna lui.

Tyler e liber din toate punctele de vedere din care Ed nu e. Citez aici o replica din film:” All the ways you wish you could be, that’s me. I look like you wanna look, I fuck like you wanna fuck, I am smart, capable, and most importantly, I am free in all the ways that you are not”.

Sar peste chestiunile de amanunt, anumite scene si subliniez faptul sa inspre finalul filmului, atunci cand Tyler dispare (si odata cu disparitia lui se sfarseste si Fight Club, caci in definitiv era vorba de Planet Tyler), naratorul subliniaza senzatia de deja-vu, de following the invisible man. Cautarea lui Tyler poate semnifica o cautare de sine, din moment ce ambele persoanje se constituie ca o singura persoana sau cel putin asta este perceptia pe care o produc cei doi.

Tiparul descris in Fight Club reprezinta in acelasi timp un sfarsit (violenta nesemnificativa ca semn al cautarii celuilalt ) si un inceput: deschiderea unor noi porturi (in afara celor traditionale ) catre celalalt.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s