Autenticitate si originalitate

Nu cred in ideea de originalitate, dar cred in ideea de autenticitate. Un om original e un om de hartie. Un epigon. Original e ceea ce avem impresia ca e unic, individual si deci prin asta, cumva special (desigur, putem crede asta, doar cine ne opreste?!). Originalul nu are de-a face cu sensul sau semnificatia, ci doar cu interpretatea. Originalul tine de forma. Autentiticatea tine de continut. Cam ce-ar fi spus Titu Maiorescu, dar altfel cumva si in alt context😀

Un om autentic e un om viu, cu trairile sale, care cunoaste prin sine, care are  experientele sale si gandeste cu mintea proprie, nu cu cea de imprumut, a altora. Judecata e a sa, judecata proprie  inerenta structurii  imediate a datelor constiintei nu fenomenelor exterioare. Autentic e ceea ce provine din sine, ca vorbele batranilor (intelepte) trecute prin filtrul experientei zecilor de ani. Vorbele alea pe care le numim pilde sau invataturi si izvoare nesecate de intelepciune. Nu e vorba numai de persoane, e vorba si de fapte. Cand esti o anexa, o umbra, sau o nota de subsol nu prea mai contezi si nici nu prea ai cum fi autentic. Autentic e un zambet, autentic e un buchet de flori (prin florile pe care il compun si NU prin forma, design -> prin a doua e original doar). Autenticul e in sinele. Original e cum il percepem (dar da, pentru unii perceptia e realitate) sau cum ne e dat (incomplet si fara substanta decat ca forma, formal)
In dosarul originalilor si originalelor inscriu si epigonii. Epigonul e cel care doreste sa aiba ceea ce au altii. Ceea ce doreste dar nu numai ca doreste dar si obtine ceea ce doreste . Astfel incat dupa achizita obiectelor posedate de altii,  ajunge sa se intrebe daca intr-adevar i-au placut sau nu. De fapt, obiectele respective i s-au parut interesante la altii si astfel, printr-o proiectie (fantasma) i s-au parut ca ar fi interesante si pentru el (fals!) fie, mai simplu, putem da vina pe obiecte ca nu s-au ridicat la nivelul asteptarilor epigonului si deci s-a produs o nepotrivire cu stapanul). Nu le mai apreciezi valoarea deoarece pana sa nu le vezi la altii nu stiai ca-ti sunt trebuincioase (imi place cuvantul) si deci nu aveai nevoie de ele. Deci ai putea considera ca nu le-ai cumparat tu, ci partea irationala din tine. Monstrul de inconstient, care este el sa fie!!! ‎”Vanity, definitely my favourite sin!” – the Devil.
La fel se intampla si in cazul faptelor. Cand povestim experientele altora fara a le fi trecut in prealabil prin filtrul nostru si le preluam si le redam astfel ca papagalii; dar asta nu mai conteaza decat pentru cine stie ca ce povestim nu face parte din experientele insemnate pe catastful nostru, ci pe al altora. (sigur n-ati inteles nimic -> asta e din categoria drafts, de editat cu alta ocazie 
O sa revin cu ce spune Eliade despre autenticitate si originalitate (mai ales in Huliganii -> cartea mea preferata din clasa a X-a -> oh Eliade, my early love! pentru ca mi se pare foarte valabil)

Nu ne nastem unici. Aceasta este o eroare menita sa ascunda lenea de a gandi. Ne nastem cu potentialul de a deveni unici [unici nu in sensul de originali, ci in sensul ( eventual) de… autentici]. Sau nu.

 

Imi dau seama ca o diferenta cum e cea dintre autenticitate si originalitate e diferenta dintre iubire si dragoste (sau dintre a fi si a exista -> Radu zicea ca nu exista nicio diferenta, ma rog, o sa-l citesc pe Alexius Meinong sa ma dumiresc :D) pe care am vazut-o la Madalina, in Notes 🙂 si pe care o citez aici:
1. „Iubirea adevarata este aceea care te lasa sa traiesti si sa exprimi liber ceea ce esti. Ea te face sa te simti mai liber si mai puternic, tocmai pentru ca iubesti. Daca unul dintre parteneri – sau ambii – trebuie sa renunte fie si numai la o parte din ceea ce sunt, atunci acel cuplu traieste intr-o iluzie care, mai devreme sau mai tarziu, se va destrama dureros. Il iubim pe celalalt pentru ceea ce este, nu pentru cum am vrea sa fie acesta.

2. Dragostea se naste din lucrurile pe care le simtim in comun, iubirea se construieste si se pastreaza mai ales prin lucrurile pe care le avem diferite. Fiecare fiinta umana este o entitate unica. Ceea ce avem diferit trebuie sa ne apropie si mai mult, pentru ca, astfel, invatand unii despre altii, cunoastem lumea si ne definim pe noi.

3. Gelozia si posesivitatea sunt incompatibile cu iubirea. In iubire nu poate exista egoismul spiritului de proprietate. Daca avem impresia ca o fiinta umana trebuie sa fie proprietatea noastra, inseamna ca nu iubim. Tot astfel ne distrugem si copiii si prieteniile. Tot asa se nasc si dictaturile. Singurul lucru care iti poate apartine dintr-o alta fiinta umana este modul in care ai nevoie sa o iubesti – proiectia ta asupra acelei persoane. Şi asta este exclusiv alegerea ta si trebuie sa ti-o asumi, responsabil, ca atare. Pana la capat. Dragostea este egoista, orgolioasa, vanitoasa, intransigenta. Iubirea este altruista, toleranta si plina de compasiune. Dragostea consuma. Iubirea construieste. ”

Cristian Crisbasan

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s