Seara de poezie Nichita Stanescu in Qui One Quint

Inainte de-a incepe propriu-zis despre recitari, sa spun cate ceva despre Qui One Quint, un loc in care am planificat demult cu duda sa ajungem si pe care am avut extraordinara placere sa-l descopar abia sambata, si apoi duminica si apoi marti (de 3 ori in interval de 4 zile :D) Va cam dati seama cat imi place, nu? 😀 Ei, locul asta seaman cumva cu Festival 39 din Brasov de care m-am indragostit. Am 2 poze: 1 si 2. Pana sa patrunzi efectiv in Qui One Quint (de cercetat de ce asa :D) care arata cam creepy la o prima vedere, ajungi intr-o curte, urci pe niste scari, apoi cobori pe niste scari unde te patrunde o mireasma de imbacseala si lucruri vechi, cam ca-n Enigma Otiliei, atmosfera de roman fresca. Sa nu mai spunem cat de greu de gasit este pentru cine nu cunoaste bine zona (Strada Cismigiu, nr.1, singurul numar de pe strada), fiind strada fix dinaintea parcului, straduta pe care ajungi facand dreapta de pe Pavlov, vizavi de Euphoria Biergarten). Mda, explic brici, stiu :))) De fapt, Qui One Quint din cate imi dau seama nu e deschis publicului larg (de aici probabil si promovarea lui). Localul (casa) nu are o capacitate mare de locuri (n-as putea spune nici macar ochiometric cate sunt), dar probabil e mai bine asa, mai ales la inceput. Se filtreaza cumva oamenii.

Qui One Quint este locul perfect in care poti sa te relaxezi, sa poti povesti la o ceasca de aberatii de ceai insorita de fursecurile nemaiminunate si/sau  dulceata. Am facut o alta pasiune pentru un tip de ceai verde: Vietnam Jasmin de la Demmers, un ceai parfumat, cu arome florale. Pe langa ceai si alte bauturi fine 😉 in local se poate fuma trabuc, diverse tigarete (un astfel de loc contravine fumarii unor tigari ieftine, profane sa le spunem, dar daca insistati voi se poate si asta) si chiar si pipa (au cateva sortimente de tutun pentru pipa). Mobilier vechi (de vanzare), albume si enciclopedii de arta care se pot consulta la fata locului (mi-am propus sa merg sa citesc cartea despre simbolurile sacre) Mai era din cate am vazut un album cu ceva de mitologie si altul de arta erotica. Daca o sa am chef sa ma izolez vreodata, sa stiti ca aici va fi.

Meniul e confectionat dintr-o hartie foarte speciala. Am aflat tot de la Livia ca domnisoara care ne-a servit e fosta absolventa de Filosofie. Sincer mi se parea cunoscuta dar nu stiam de unde s-o iau  (este de-a mea cum ar veni, dar din an mai mare cum ziceam pe vremuri) Am cunoscut-o si pe patroana localului (ce urat suna cuvantul asta) deci sa-i spunem doamna casei :), o prezenta joviala si foarte draguta. Ba chiar l-am vazut, cumva in trecere si pe un client fidel de la Magnolia, un domn deosebit care a facut designul florariei acum 3 ani.

Am ajuns pe la 7 seara. Pana la urma n-am mers singura, m-am intalnit cu Livia pe care n-o mai vazusem de 100 de ani si pe care am abordat-o cumva ciudat pe facebook dar intr-un foarte sincer mod, caracteristic, facand legatura cu Lisabona :d). Nu chiar 100 de ani, dar sa tot fie 4 🙂  M-am bucurat s-o gasesc neschimbata (cel putin fizic) ca altfel sigur s-a schimbat)

Livia, m-am bucurat ca am mai povestit. Iete asa mi-am adus aminte cu drag de Facultatea de Filosofie si cu experientele aferente ei. Pe langa barfele legate de facultate (prof Musca, nesuferitul bibliotecar Ciprian, samd) am aflat ca trebuie sa merg la Samsara unde cica poti manca sandwiches foarte bune dar intre timp tocmai am aflat ca se va inchide pana la inceputul lui septembrie. Mi-a mai zis Livia de La Gazette (poate o sa merg, pana acum n-am fost curioasa decat cand am mers in inspectie, o data) ca s-a deschis inca un pub (nu prea erau, ce-i drept), Barrels Pub, pe Republicii 14 unde inteleg ca se organizeaza frecvent (si bine) concerte Lex Graeca) -> de dor si jale, cumva?!?!?!

Am avut locuri rezervate in salonul de fumatori (niciuna din noi nu fumeaza) pentru ca dincolo nu mai erau dar cum usa a fost deschisa timp de o ora, am putut s-o ascultam pe actrita Eva recitand (cu patos) poeziile lui Nichita Stanescu:

„…toate acestea mi se trag de la o păpuşă de cauciuc, adică dintr-un băieţel de cauciuc, adică dintr-un băieţel de cauciuc care ţinea cu mâna lui dreaptă, lipit de pântec, un mic avion de cauciuc, şi care dacă-l apăsai pe pântec, scotea un sunet, zi-zi-zi-zi, sau dacă-l apăsai foarte tare pe aripa din dreapta a avionului, scotea sunetul de vi-vi-vi-vi, vi-vi-vi-vi. Eu m-am plictisit de biatul de cauciuc care ţinea avionul lipit de pântec şi am şterpelit foarfeca de croitorie a lui babacu şi l-am tăiat cu ea în două ca să iau avionul.

 

Băiatul de cauciuc era gol pe dinăuntru exact cum sunt şi eu, deşi n-am avion lipit de pântec.

De atunci refuz mâncarea. Supa de găluşte îmi cade la piciorul drept, cartofii prăjiţi îmi cad în piciorul stâng, roşiile şi vinetele mi-au umplut toată burta. Iar ultima dată când am mâncat un copan de pui, mi s-a urcat până la gât şi până la omuşor.

sunt plin de mâncare până la cerul gurii, tu nu înţelegi că sunt mort de foame şi nu mai am unde să pun în mine mâncare că m-am umplut? Nici chiar tu nu înţelegi ce foame-mi este, deşi sunt plin de mâncare.”

21 de grame de suflet

I

„Cercetatorul suedez, medicul Nills Jakobson, a avut recent lugubra idee de a cantari o serie de muribunzi in momentul fatal. El a constattat pe macabrele indicatoare ale cantarului sau ca, indiferent de sex sau de varsta, trupul uman pierde invariabil 21 de grame in clipa mortii. In conferinta de presa organizata, Nills Jakobson a declarat ca aceasta este greutatea sufletului.

II

Va sa zica 21 de grame!

III

(Inceputul unui eseu ramas neterminat)”

Lectia despre cub (din vol „Opere imperfecte” (1979)
„Se ia o bucată de piatră
se ciopleste cu o daltă de sânge,
se lustruieste cu ochiul lui Homer,
se răzuieste cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de nenumărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
si mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
si brusc se fărâmă un colt de-al cubului.
Toti, dar absolut toti zice-vor :
-Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colt sfărâmat!”
Mancatorul de libelule

„Mănânc libelule pentru că sunt verzi
şi au ochii negri,
pentru că au două rânduri de aripi
transparente
pentru că zboară fără să facă zgomot
pentru că nu ştiu cine le-a făcut şi de ce
le-a făcut
pentru că sunt frumoase şi suave,
pentru că nu ştiu de ce sunt frumoase şi suave;
pentru că nu vorbesc şi pentru că
nu sunt convins că nu vorbesc.
Mănânc libelulele pentru că nu-mi place
gustul lor,
pentru că sunt otrăvitoare şi
pentru că nu-mi fac bine.

Mănânc libelulele pentru că nu le înţeleg,
le mănânc pentru că sunt contemporan cu ele
le mănânc pentru că am încercat să-mi mănânc
mai întâi chiar propriile-mi mâini
şi erau infinit mai greţoase,
le mănânc pentru că am încercat
să-mi mănânc limba,
propria limbă de carne
şi înspăimântat am văzut
că ea-şi lepădase cuvintele
verzui, cu ochi negri,
departe de mine, în foame.”

Ora fericita 

„Bate-n caramizi lumina
cu fiinte dulci in ea.
Se arata-o balerina
si-nca una se arata…
Oh, e-o lume in lumina
nesperat de-adevarata,
si-i un dans, cand la amurguri
bate-n caramizi o raza
cu fiinte dulci in ea.

Parca am cazut din ore,
si-a ramas din mine doar
o mirare visatoare.
Se-nfiripa si mi-apare
ca meandrele-s sonore
ale umbrei, pe calcar.

Si deodata, o racoare
ma-nconjoara, se subtie
dinspre luna curgatoare
cum era-n copilarie:
luna are nas si gura
si sprancene si barbie.

Voi, schimbari si cresteri zvelte,
sufletul mi-l potriviti
ca pe o statuie, iata,
cand mai sus, cand jos, cand roata,
ridicandu-l acolada
peste-orasul suitor.

… Nici n-ar sta ca mai-nainte
neschimbat, ursuz, de piatra.
Ci mi-l simt cum se-alungeste
dupa-orasul care creste
infingandu-si creasta-n luna,

cand petrecerea rasuna
a fiintelor ciudate
din lumina care bate
galesa, in caramizi.”

POEM (din O viziune a sentimentelor) 

„Spune-mi, daca te-as prinde-ntr-o zi
si ti-as saruta talpa piciorului,
nu-i asa ca ai schiopata putin, dupa aceea,
de teama sa nu-mi strivesti sarutul?”

Ridicare de cuvinte

„Astfel, ca pielea
de pe o oaie tunsa, se ridica ziua.

Greu e sa jupuiesti o piatra de sinele sau.
Greu e sa-l jupuiesti pe grec de amintiri.

Dar de ce sa vorbim noi, aceasta!
La urma urmelor
si lumina are piele,
si lumina poate fi jupuita…
Deci
si lumina este vinovata ca este.

Vine aer curat
odata cu mileniul.
Noi suntem frumosi;
de ce n-am fi frumosi?

Ne mancam unii pe altii
numai din foame
din adoratie
din structura
din amor.
N-are importanta.
Noi suntem cea ce suntem,
adica frumosi.

Port in inima mea sangele
mereu nemiscat.
Port in ochiul meu lacrima
mereu sarata.

Port ingerul in mijlocul cerului.”

ELEGIA ÎNTÂIA / Nichita Stănescu (Vol. 11 Elegii)

I.

 

„El începe cu sine şi sfârşeşte / cu sine./ Nu-l vesteşte nicio aură, nu-l / urmează nici o coadă de cometă.// Din el nu stră­bate-n afară / nimic; de aceea nu are chip / şi nici formă. Ar semăna întrucâtva / cu sfera,/ care are cel mai mult trup / învelit cu cea mai strâmtă piele / cu putinţă. Dar el nu are nici măcar / atâta piele cât sfera.// El este înlăuntrul – desăvârşit,/ şi,/ deşi fără margini, e profund / limitat.// Dar de văzut nu se vede.// Nu-l urmează istoria / propriilor lui mişcări, aşa / cum semnul pot­coavei urmează / cu credinţă / caii…//

II.

Nu are nici măcar prezent,/ deşi e greu de închipuit / cum anume nu-l are.// El este înlăuntrul desăvârşit,/ interiorul punc­tului, mai înghesuit / în sine decât însuşi punctul.//

III.

El nu se loveşte de nimeni / şi de nimic, pentru că / n-are nimic dăruit în afară / prin care s-ar putea lovi.//

IV.

Aici dorm eu, înconjurat de el.// Totul este inversul totului./ Dar nu i se opune, şi / cu atât mai puţin îl neagă:// Spune Nu doar acela / care-l ştie pe Da./ Însă el, care ştie totul,/ la Nu şi la Da are foile rupte.// Şi nu dorm numai eu aici,/ ci şi întregul şir de bărbaţi / al căror nume-l port.// Şirul de bărbaţi îmi populează / un umăr. Şirul de femei / alt umăr.// Şi nici n-au loc. Ei sunt / penele care nu se văd.// Bat din aripi şi dorm – / aici,/ înlăuntrul desăvârşit,/ care începe cu sine / şi se sfârşeşte cu sine,/ ne­vestit de nici o aură,/ neurmat de nici o coadă / de cometă.//”

Mai sunt cateva versuri disparate, pe care acum nu le pot asocia cu poeziile (la recitari le-am ratat :D) …

„Si pentru lasi si pentru curve ar trebui o biserica”

„Ca un copil cu albeata la ochi”

„Luna pierise, cuvantul se scufundase”

„Am sa vin sa te imbratisez”

„Bate-n caramizi lumina”

Editare tarzie (later edit): un loc de rendez-vous secsi este si Medina Kahva Hana, de pe Str. Caisului, nr. 22 (cafenea turceasca 😉 Nu-i Festival 39 ce-i drept dar pentru o prima intalnire nush daca merita sa mergeti pana in Brasov :)))) Totusi, sunt locuri de intalnire faine si in cluj. aceasta era doar o aroganta, af corz 😀

Anunțuri

4 gânduri despre „Seara de poezie Nichita Stanescu in Qui One Quint

  1. Pingback: Cu cine mă văd şi pe unde în luna Martie « Dar vai!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s