Poezele 2

My favourite from my favourites…

Alicante – de Jacques Prevert

Une orange sur la table

Ta robe sur le tapis

Et toi dans mon lit

Doux present du present

Fraîncheur de la nuit

Chaleur de ma vie.

Poezele de Emil Brumaru găsite print-un carnețel din liceu. Carnețel, agendă, whatever, de pe vremea când le comentam de nu se vedeau. Vay, dar ce le mai comentam/interpretam😛

Mic tratat despre plăcerea de a bea bostani ca mierea

La capătul unui burlan

Se pune cel mai dens bostan

Și-n orele de după masă,

Se suie răvășit pe casă

Și se suspină prin burlan

Tot mai adânc, mai diafan,

Și-atunci bostanul, din solid,

Devine luminos lichis

Evaporându-se prin tub

Într-un incub și un sucub

Ce te invită, triști, la dans,

Pe țiglele cu fin balans,

În timp ce iarăți sub burlan,

Se solidific-un bostan.


Elegie – tot Emil Brumaru

În magazii cu șobolani bătrâni

Unde îți intră orele-n plămâni

Mă preumblam c-o dulce gravitate

Pe lângă pompele de flit stricate.

Cutii cu cremă neagră pentru ghete

Sufletul pur știau să mi-l desfete

Și mă-mbătau cu-aroma lor sublimă

Butoaiele adânci cu motorină.

Paianjenii muiați în lămpi cu gaz

Îmi lunecau cu grijă pe obraz,

Primusuri mari, lucioase, de alamă

Mă-nțelegeau ți mă luau în seamă

Priveam uimit cum lucruri-apar

Si se scurundă-n hăuri de mărar

Cum ruginesc vechi cercuri de la plită

În maldăre de lână părăsită

Cum arcuri frânte mor în canapele

Ce-au clătinat sufragerii pe ele

Și cum prin colțuri îngeri diafani

Suflau cu-amurg mărgica la curcani.

Și-atât de mult doream în bulioane

Să lenevesc, visând sub celofane

Femei subțiri și tandre ce-or să vie

Când prafurile cad de-o veșnicie,

O, sticlă-n care sufăr s-o desfunde

Spre-a ma turna în cratițe rotunde…

Mai era Întâmplare de Leonid Dimov. Extraordinară de-a dreptul (și de-a stângul) cu țiparul redus.

Ia-ca-to-ai…

Trăia în iazul acela un țipar

Mare, cât un vapor, aproape legendar

Dar, pe cat de lung și bun, și din ce în ce mai gros

Îi era trupul lunecos

Pe-atât îi era capul de redus:

Ca un bob de strugure atârnând în sus

Și precum la acel bob

I se stăvedeau papilele, apeducte, lob

Și neunumărate formațiuni nervoase

Multicolore și sciplicioase

Atât de multe că nu o dată

Eram cuprinși de piymă nedeterminată.

Poate de aceea dintr-un alt îndemn teluric

Ne-am propus să topim capul în acid sulfuric

Acu, lui îi plăcea tare mult să ne privească

Din iaz, cu ochii săi, uleioți, ca de broască.

Noi îl mângâiam și-l iubeam chiar,

Am aduc acidul fumat într-un mojar

Portocaliu. Erai atât de drăgăstoasă

În rochia ta neagră, de mătasă,

Că nici n-a bănuit

Când i-ai înfipt capul sferic în acid.

O, cum s-a ridicat imensul țipar

Nefolositor acum și perpendicular

Și-a-nceput să se prăvale – oho!

Iar noi alergam care încotro căutând scăpare

Până când ne-am oprit într-o îmbrățișare

Iar el, fugind rece din solzii de faianță

A căzut la 3 centimetri distanță.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s